Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Viorel Lungu este profesorul care descoperă micii pictori

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Are 68 de ani, o vârstă despre care spune că îi dă fiori, şi de mai mulţi ani este dedicat copiilor care se exprimă prin artă. De la Revoluţie, Viorel Lungu este profesor de pictură la şcoala Nicolae Tonitza din Constanţa. Profesorul a devenit tot mai apropiat de copii. Şi asta pentru că a realizat că în cei mici stau talente care trebuie descoperite.„Copiii sunt entuziaşti şi vor să facă pictură. Pentru ei este un mod de comunicare şi chiar dacă nu au limbaj evoluat o fac prin pictură şi desen, iar eu speculez lucrul acesta“, spune profesorul.

A scris două cărţi

A descoperit că dacă un copil este atent evaluat şi încurajat, îşi poate descoperi o nouă vocaţie. Ştie că arta poate ajuta la formarea unei personalităţi.

Viorel Lungu a terminat Institutul Pedagogic din Bucureşti cu specializarea profesor de educaţie artă plastică, iar o perioadă a fost repartizat la Brăila. Ulterior a lucrat timp de cinci ani ca muzeograf la Muzeul de Artă din Constanţa, timp în care a publicat două cărţi: una legată de Muzeul de Artă şi alta despre Dimitrie Hârlescu „unul dintre cei mai străluciţi expresionişti români în perioada dinainte de Primul Război Mondial şi care a fost şi profesor la şcoala Mircea cel Bătrân la acea vreme“.

Dedicat celor mici

A lucrat o vreme ca grafician şi artist plastic şi a avut diferite expoziţii pe care şi le-a prezentat prin librării. Până să ajungă la Constanţa, i-a îndrumat pe elevii de la şcolile din Agigea, Eforie Nord şi Sud.

Odată venit la şcoala Nicolae Tonitza, Viorel Lungu a avansat ierarhic până la funcţia de director adjunct şi timp de doi ani s-a zbătut să obţină profilul de şcoală de artă plastică, ceea ce a şi reuşit.

Implică în astfel de activităţi şi pe bobocii de grădiniţă. „Am considerat că este o pepinieră pentru liceul de artă plecând de la i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 48 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 46 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°