Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aventură ecologică pe un vas din PET-uri

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Miliardarul David de Rothschild îşi riscă viaţa într-o expediţie în Pacific la bordul unei ambarcaţiuni speciale. O echipă de ecologişti se pregăteşte să iasă în largul Oceanului Pacific cu o navă construită din deşeuri pentru a protesta faţă de poluarea apelor cu plastic. Iniţiatorul acestei expediţii, tânărul miliardar englez David de Rothschild, a selectat savanţi, marinari, scriitori şi aventurieri, alături de care se va îmbarca pe acest catamaran special. Vasul , prin materialele din care este construit, constituie o adevărată provocare mai ales pentru echipaj.

Călătoria va porni din San Francisco şi se va încheia la Sydney, încercând să atragă atenţia asupra poluării cu plastic, informează ABC News.

Barca pluteşte pe 12.500 de sticle din plastic

Nava trece şi prin cea mai mare groapă de gunoi a oceanelor lumii, denumită „The Great Eastern Pacific Garbage Patch”. Procesul prin care mii de sticle de plastic de doi litri sunt transformate într-un catamaran de 20 metri nu este deloc uşor.

Startul călătoriei trebuia să fi fost luat la începutul anului, dar a fost amânat din cauza dificultăţilor întâlnite la fabricarea navei.

Corpul ambarcaţiunii este construit din plastic rigid, iar în interior se află compartimente pentru depozitarea a 12.500 de sticle goale, ce vor ajuta nava să plutească.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSAT se reunește în ședință. Printre subiectele, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina

Ziua Constanta acum 26 minute
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, joi, în şedinţă la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda şedinţe

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 58 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Emiratele Arabe Unite urmează să fie ”magnetul bogăţiei” numărul 1 din lume, arată un nou raport

News.ro acum o ora
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să devină principalul magnet de bogăţie din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unei cercetări realizate de Henley Private Wealth Migration Report, transmite CNBC. Micuţa naţiune din Golf sr urma să înre

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 2 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Prognoza meteo pentru Constanța, 20 iunie 2024

Ziua Constanta acum 34 minute
Prognoza meteo pentru Constanța, joi, 20 iunie 2024, indică o zi în mare parte înnorată, cu o temperatură maximă de 31°C. Deși cerul va fi acoperit de nori pe parcursul zilei, precipitațiile vor fi inexistente, cu o probabilitate de 0%. Umiditatea v

Washingtonul afirmă că a "distrus" două situri houthi în Yemen

News.ro acum 2 ore
Armata americană a anunţat miercuri seară că a lovit două situri houthi din Yemen, inclusiv un centru de comandă, după o serie de atacuri în ultimele zile ale acestor rebeli yemeniţi împotriva unor nave care se deplasau în Marea Roşie şi în Golful A

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum 2 ore
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 8 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 11 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

23°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°