Nu încape îndoială: cartea de cinema a anului (ba chiar a ultimilor ani), dintre cele publicate de români, este cea pe care criticul Magda Mihăilescu i-a dedicat-o marelui cineast François Truffaut. Este rodul unei pasiuni de-o viaţă, o carte visată încă din a doua jumătate a anilor ’70, începută în anii ’90, apoi scrisă şi rescrisă, într-un travaliu susţinut, pentru a ajunge la forma cea mai potrivită – aceea care, la fel ca majoritatea filmelor regizorului abordat, poate fi accesibilă, captivantă şi delectabilă pentru toate categoriile de public. La trei ani de la volumul său cu şi despre Malvina Urşianu (Aceste gioconde fără surîs, publicat tot la editura bucureşteană Curtea Veche), Magda Mihăilescu ne propune un al doilea model coerent şi eficient de monografie a unui autor de cinema – de această dată, unul străin, adorat în întreaga lume. Nu trebuie uitat faptul că Truffaut este teoreticianul care, în februarie 1955, într-o cronică din celebra revistă Les Cahiers du Cinéma, a folosit pentru prima dată o sintagmă care avea să facă istorie: „politica autorilor“. Un autor de cinema este un regizor cu o viziune personală – şi consecventă – asupra lumii şi o sensibilitate unică, imediat recognoscibile (datorită unor teme, motive sau tipologii ce revin aproape obsesiv) de către cinefili; pentru a deveni autor, nu este suficient să-ţi scrii singur scenariile, cum încă se mai crede pe la noi... Noua întreprindere a criticului român mi se pare mai ambiţioasă şi mai dificilă, deoarece cineastul francez, mort în urmă cu un sfert de veac, nu mai poate oferi chei de interpretare a operei sale vaste şi variate (totuşi, a făcut-o în textele sale teoretice şi eseistice, în jurnalele sale intime, în cîteva sute de interviuri şi în enorma sa corespondenţă); în plus, numeroase volume scrise pînă acum despre Truffaut – în comparaţie, Malvina Urşianu este prea puţin cunoscută