Prima rachetă spaţială proiectată şi realizată de către Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) va fi lansată, mâine, din largul Mării Negre. „Mâine dimineaţă se va pleca în larg, iar dimineaţa vor începe pregătirile, urmând ca în jurul prânzului să aibă loc lansarea”, potrivit reprezentanţilor Fast Forward Communications, compania care se ocupă de comunicare pentru ARCA. Lansarea rachetei Helen va oferi un spectacol inedit. Întreg
Prima rachetă spaţială proiectată şi realizată de către Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) va fi lansată, mâine, din largul Mării Negre.
„Mâine dimineaţă se va pleca în larg, iar dimineaţa vor începe pregătirile, urmând ca în jurul prânzului să aibă loc lansarea”, potrivit reprezentanţilor Fast Forward Communications, compania care se ocupă de comunicare pentru ARCA.
Lansarea rachetei Helen va oferi un spectacol inedit. Întreg ansamblul are o greutate de lansare de peste 2.000 de kilograme, la proceduri vor mai participa două nave militare de mari dimensiuni şi trei ambarcaţiuni uşoare, iar transportul aerian din zonă va fi întrerupt. Racheta va fi transportată în stratosferă, la 14.000 de metri altitudine, cu ajutorul celui mai mare balon solar din lume, realizat tot de ARCA
Lansarea are două obiective. Unul este acela de a realiza primul zbor spaţial românesc, iar al doilea este o repetiţie în vederea participării la competiţia Google Lunar X Prize, o competiţie astronautică al cărei mare premiu este în valoare de 20 de milioane de dolari.
Google Lunar X Prize este o competiţie lansată de compania Google şi se adresează acelor proiecte finantaţe măcar în proporţie de 90% din bani privaţi. Obiectivul este trimiterea unui robot pe suprafaţa lunii care să călătorească 500 de metri şi să trimită imagini pe pământ. Echipa care va atinge obiectivul înainte de data de 31