Ştiri de ultimă oră spun că este foarte posibil ca preşedintele Brack Obama să nu poată vizita Europa în cursul săptămânii viitoare.
Invitat fiind de cancelarul german Angela Merkel pentru a asista la ceremoniile de la Berlin legate de împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Casa Albă a răspuns că această vizită este imposibilă, dată fiind agenda foarte ocupată a preşedintelui SUA.
Fără îndoială că argumentul este credibil. Barack Obama nu are motive de a se plictisi în Biroul Oval. Prins acasă în meandrele şi capcanele reformei sistemului de sănătate federal american iar în exterior între riscurile campaniei din Afganistan, declaraţiile ireverenţioase ale preşedinţilor „rebeli” din America Latină şi provocarea crescîndă (în sens de challenge) a Chinei, Obama are nevoie de nervi de fier pentru a-şi păstra coerenţa şi impulsul iniţial, atît de promiţător în prima parte a acestui an. Nici măcar surprinzătorul premiul Nobel primit recent nu-l poate ajuta în acest sens – ba, dimpotrivă, presimt că se va transforma într-o povară suplimentară!
Şi totuşi, cred că absenţa preşedintelui Obama de la celebrarea a 20 de ani de la căderea Zidului este una dintre marile greşeli pe care el le putea face. Ea depăşeşte cu mult totala lipsă de inspiraţie (şi de expertiză?) care a dus la anunţul suspendării scutului anti-rachetă varianta Bush Jr. tocmai în ziua de 17 septembrie a.c. – când polonezii comemorau 70 de ani de la invadarea Poloniei de către armata sovietică.
Absenţa preşedintelui Obama de la Berlin poate fi penalizată din cel puţin cinci perspective diferite:
i) în primul rând că B.O. este cel mai „mobil” preşedinte american în primul an de mandat: el a vizitat până acum mai multe state (16) decât oricare dintre predecesorii săi (în primul an de mandat Bill Clinton a vizitat 3 state, iar G. W. Bush 11). Evident că destinaţ