- Economic - nr. 417 / 12 Noiembrie, 2009 Cei care au o pensie de peste 1.680 lei (salariul mediu brut, la aceasta data) si sunt angajati in sistemul bugetar, realizand venituri salariale de la stat, vor fi obligati ca, in termen de 15 zile, incepand cu 1 decembrie a.c., sa opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu. De la aceeasi data, cei care au o pensie de pana la 1.680 lei pot, in continuare, sa cumuleze, pensia cu salariul. Desigur, toti pensionarii, indiferent de cuantumul pensiei, pot cumula pensia cu salariul, dar numai in unitatile private. Prevederile legii se aplica persoanelor care, la data intrarii in vigoare a acesteia (azi, 12 noiembrie), sunt pensionari cumularzi si celor care, dupa data intrarii in vigoare a legii, devin pensionari cumularzi. De asemenea, pensionarii care desfasoara activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a legii, sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca. In situatia persoanelor care beneficiaza, prin cumul, de pensii stabilite atat in sistemul public, cat si in sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit se are in vedere venitul cumulat din acestea. Sumele incasate necuvenit cu titlu de pensie, in cazul in care se opteaza pentru salariu, se recupereaza de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescriptie, iar incalcarea de catre angajator a prevederilor legii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.500 la 5.000 lei, aplicata de catre persoanele imputernicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca. Prevederile legii se aplica si beneficiarilor de pensie de serviciu stabilite prin legi speciale. LU