În ianuarie 1992, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Tompa Gábor realiza un spectacol memorabil cu Cîntăreţa cheală, la punerea în scenă contribuind şi scenografa Dobre Kothay Judith. În noiembrie 1996, invitat de Silviu Purcărete, Tompa Gábor transplanta montarea la Limoges, la Théâtre de l’Union-Centre Dramatique National, apoi, în 2004 o relua, la Northern Stage Ensemble, New Castle, Anglia – cu alte distribuţii. Regizorul şi-a dat din nou întîlnire cu Cîntăreaţa cheală, pentru a patra oară, în sezonul 2008-2009, la Cluj, de astă dată cu trupa de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“, rotunjind, ca încheiere probabil, traseul european al rendez-vous-urilor sale cu acest prim text ionescian. Anticipînd eventualele reacţii legate de originalitatea remake-urilor, Tompa Gábor a declarat că în privinţa acestei lucrări dramatice nu poate proceda altfel, întrucît „forma textului [...] se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, trebuie tratat ca o simfonie“, la care oricine se întoarce ca un dirijor lucrînd cu o altă orchestră. Forma devine cheia viziunii regizorale, iar reluarea ei permite diferenţe semnificative: alţi protagonişti, alte creaţii actoriceşti; perfecţionări tehnice la nivelul spectacologicului; limbi diferite, de la maghiară, trecînd prin franceză, la engleză şi, acum, română, în ideea că noncomunicarea şi nonsensul sînt aceleaşi, indiferent de caracterul sintetic ori analitic al limbilor naţionale. Angrenaje umane viu colorate Găselniţa lui Gábor este de sorginte plastică: mecanismele absurdului sînt declanşate de gestul unui maestru de ceremonii, prin care capacul unei cutii imaginare, mare cît oglinda scenei şi amenajat ca o vitrină cu păpuşi de tot soiul, se deschide, iar „povestea“ începe. Les jeux sont faites, mecanismele, odată acţionate, pun în mişcare fantoşele ce sălăşluiesc în acest recipient de felul celor din care ies jucăriile