Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andi Moisescu lucrează 50 de ore la montaj

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Realizatorul „Apropo TV“ dezvăluie ingredientele emisiunii care a devenit „marca“ sa de identificare de aproape cinci ani de zile. Emisiunea difuzată duminica la Pro TV a ajuns la peste 150 de ediţii. Andi nu este numai realizatorul ei, ci se ocupă şi de montaj. Citiţi şi:

VIDEO Damian Drăghici: „Plec în culmea gloriei“Andreea Marin, la Pro Motor-Ştiri pe scurt

Aşa cum se văd personajele la PRO TV, în emisiunea lui Andi Moisescu, România îşi adevereşte renumele de ţară tristă plină de umor.

„Scopul nostru e să râdem. Să ne mai relaxăm puţin, într-o viaţă atât de încordată. Acum, dacă nu putem întotdeauna să râdem «cu alţii», mai râdem şi «de alţii»“, declară Andi. La „Apropo“ se vând cel mai bine „temele în care personajele înseamnă ceva pentru telespectatori şi, mai ales, în care personajele sunt puse de noi într-o situaţie inedită“, a constatat, după aproape cinci ani de emisiune (care se vor împlini în februarie 2010) şi peste 150 de ediţii, Andi.

Nicio ediţie nu a trecut neobservată, dar un exemplu de succes este aceea în care s-au abordat „ţinutele perfecte şi opera lui Cristi Chivu în publicitate“.

Lista cu subiecte

Temele sunt ţinute într-un sertar de rezervă: „Apelăm la o listă de subiecte în aşteptare, pe care le-am pus la păstrare în zile senine pentru zile cu ceaţă. Sunt subiecte deja documentate sau aproape documentate, care aşteaptă o motivaţie pentru a le utiliza. Uneori motivaţia ţine de o întâmplare actuală, alteori ţine de valoarea lor de back-up“, declară prezentatorul emisiunii.

Ingredientul tehnic care a contribuit la longevitatea emisiunii este acelaşi, de cinci ani: ochiul telespectatorului este furat de imagini, cadrele se succed rapid, întocmai ca într-o reclamă: „Se lucrează enorm la montaj“, subliniază Moisescu. „Montăm în doi oameni ca să facem faţă. Pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 10 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 9 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 9 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°