Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Li s-a ofilit unda verde

Publicat in GAZETA de SUD, joi 12 noiembrie 2009 ·

Fluidizarea traficului rutier este luată în seamă de Primăria Craiova numai dacă la mijloc sunt mulţi bani. Investiţiile mici, chiar dacă eficiente, sunt abandonate. Concret, s-a dovedit mult mai important pentru autorităţi un sistem de management al traficului de zece milioane de lei, nefuncţional, pe bulevardul Dacia-Decebal, decât o „undă verde“ pe Calea Bucureşti, incomparabil mai ieftină şi, pe deasupra, intens mediatizată de aceleaşi autorităţi înainte ca firme preferate să reinventeze roata. Specialiştii confirmă că tocmai primăria, ca administrator al drumului, dă îndărăt când vine vorba de fluidizarea traficului. „Nu ştim ce se întâmplă pe Calea Bucureşti. Am fost solicitaţi la un moment dat să punem în funcţiune acele semafoare şi s-a demonstrat în scurt timp cât de bine se poate circula. Sigur că se va ajunge la frecvenţa optimă a luminilor în timp, prin încercări repetate, în funcţie de fluxul autovehiculelor în intersecţii şi între acestea. De atunci însă nu s-a mai întâmplat nimic şi nu înţeleg de ce“, spune Cristi, reprezentantul unei societăţi specializate în monitorizarea traficului. De ce nu funcţionează semafoarele de pe Calea Bucureşti, de la intersecţiile cu strada Nicolae Bălcescu şi cu strada Horia, instalate tocmai în vederea instituirii „undei verzi“? „Deocamdată, suntem în stadiul în care, în funcţie de fondurile disponibile, semaforizăm intersecţiile şi trecerile de pietoni, pentru ca mai apoi să putem implementa sistemul de undă verde“, ne comunică purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu.

Fluidizarea traficului rutier este luată în seamă de Primăria Craiova numai dacă la mijloc sunt mulţi bani. Investiţiile mici, chiar dacă eficiente, sunt abandonate. Concret, s-a dovedit mult mai important pentru autorităţi un sistem de management al traficului de zece milioane de lei, nefuncţional, pe bulevardul Dacia-Decebal, decât

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 2 ore
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 4 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°