» Paradoxal, meciul amical Polonia-Romania, care va avea loc maine seara la Varsovia, ultimul al tricolorilor in 2009, reprezinta startul in campania de calificare la Euro 2012.
Desi jocurile oficiale din preliminariile pentru competitia care va fi gazduita de Ucraina si Polonia incep in toamna anului viitor, Razvan Lucescu spera sa schiteze deja structura de baza a formatiei inca de acum. Bazandu-se in continuare pe jucatori cu mare experienta (Coman, Sapunaru, Maftei, Radoi, Dorin Goian, Chivu, Rat, Codrea, Ghioane, Nicolita, Daniel Niculae, Marica), dar si pe fotbalisti nou-aparuti in circuitul nationalei, chiar daca unii nu mai sunt la prima tinerete (Pantilimon, Bornescu, Galamaz, Roman, Grigore, Tanase, Apostol, Bucur, Varga, Andrei Cristea), selectionerul Razvan Lucescu spune ca aceasta actiune este necesara, desi unii au contestat utilitatea ei, fie si prin simplul fapt ca ii aduce din nou impreuna pe tricolori. Iar unitatea de grup este unul dintre argumentele forte pe care selectionerul vrea sa le impuna la nationala.
Tricolorii urmau sa plecee aseara spre Varsovia, urmand ca azi sa fie programate activitatile oficiale de dinaintea jocului, conferinta de presa a selectionerului si antrenamentul pe stadionul Legia, unde va avea loc meciul. La nationala nu sunt probleme medicale, dar e greu de incropit un 11 de baza pentru ca e de asteptat ca Lucescu jr sa vrea sa testeze cat mai multi jucatori si sa puna in practica mai multe scheme de joc.
Polonezii, la debut
Dupa ce a anuntat echipa de start cu 48 de ore inaintea jocului, selectionerul Poloniei, Franciszek Smuda, spune ca nu se teme de meciul cu Romania, chiar daca acesta reprezinta debutul sau in noua postura, si ca trateaza aceasta intalnire ca pe una normala. "De ce am anuntat echipa de start cu atata timp inaintea meciului cu Romania? Nu putem sa-l pacalim pe