Cazul Hayssam: Unde au ajuns banii pentru răscumpărarea ziariştilor?
Statul român a plătit, deşi n-a recunoscut-o niciodată oficial, o substanţială răscumpărare pentru a-i aduce înapoi pe ziariştii răpiţi în Irak.
O hotărâre a Consiliului Judiciar Suprem al Republicii Irak (Curtea Federală de Casaţie), aflată-n partea clasificată a dosarului fugii lui Omar Hayssam şi intrată în posesia Jurnalului Naţional (pe care o prezentăm integral atât ca text, cât şi în facsimil), consemnează cât se poate de clar: "După negocierile purtate de Guvernul României şi încasarea răscumpărării de la acesta, ei (n.r. - jurnaliştii răpiţi) au fost puşi în libertate şi nu au fost înregistrate declaraţiile lor în cursul anchetei, deoarece ei au plecat în România, în ciuda înregistrării ştirilor privind delictul de reprezentantul Ambasadei României".
AU DISPĂRUT BANI DIN RĂSCUMPĂRARE
Informarea privind plata unei răscumpărări pentru eliberarea celor trei jurnalişti este confirmată într-o carte ce urmează să apară pe piaţă în perioada imediat următoare de fostul procuror de caz Ciprian Nastasiu. Acesta mărturiseşte, într-o discuţie-fluviu cu Victor Gaetan, că autorităţile de la Bucureşti au trimis la Bagdad, prin intermediul serviciilor secrete şi cu ştiinţa preşedintelui Traian Băsescu (şef oficial al celulei de criză şi coordonator de facto al tuturor operaţiunilor de salvare), aproximativ 12-13 milioane de dolari pentru a-i aduce înapoi acasă pe jurnaliştii Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian. Din toată suma de bani însă, conform fostului director adjunct al DIICOT, mâini iscusite ar fi extras aproximativ 4 milioane de dolari, astfel încât răpitorii ar fi trebuit să se mulţumească cu în jur de 8 milioane de dolari.
MĂRTURIA-ROMAN A PROCURORULUI NASTASIU
Scriitorul româno-american Victor Gaetan va lansa în