Cei care vor să iasă din casă la sfârştul săptămânii pot opta pentru un concert de jazz al Luizei Zan sau pot merge la piesa de teatru „Uriaşii Munţilor“. Pe 21 noiembrie
Noaptea Devoratorior de Publicitate la Iaşi
Casa Sindicatelor va găzdui pe 21 noiembrie, de la ora 21.00, Noaptea Devoratorilor de Publicitate.
Intrarea costă 30 de lei. Invitaţii vor putea urmări timp de şase ore reclame realizate în toată lumea.
Duminică
„Cenuşăreasa“, la Luceafărul
La Teatrul Luceafărul sunt programate duminică două spectacole. De la ora 10.00, la sala mică se va juca
„Cenuşăreasa“, iar de la ora 11.30 va începe la sala mare „Albă ca zăpada“. Biletul variază între 3,5 şi 4 lei.
SÂMBĂTĂ
Mircea Tiberian şi Luiza Zan cântă la BCU
În cadrul Festivalul naţional de poezie „Petrecere cu poezie, prieteni şi... trufe de ciocolată“ organizat la Biblioteca Centrală Universitară Iaşi, este programat diseară, de la ora 18.00, la Galeriile Eleusis, un concert al artiştilor Mircea Tiberian şi Luiza Zan. Evenimentul va fi urmat de un recital susţinut de poetul Eugen Ştefănescu.
Intrarea este liberă. De asemenea, curioşii pot admira la Galeriile Eleusis o expoziţie cu 54 de caricaturi realizate de artişti din toată lumea despre Eugen Ionescu.
Mai multe despre programul festivalului naţional de poezie:
Festival naţional de poezie la Iaşi
SÂMBĂTĂ
„Uriaşii munţilor“ la Teatrul Naţional
Ieşenii sunt invitaţi sâmbătă şi duminică de actorii de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ la piesa „Uriaşii munţilor“. Ambele reprezentanţii sunt programate de la ora 19.00 şi vor fi jucate la Sala Teatru la Cub. Preţul biletului de intrare este 30 de lei, respectiv 15 lei pentru elevi şi studenţi. Tot duminică se va juca spe