Meciul cu Polonia este unul de rutină. Polonia este la fel de modestă ca şi echipa lui Răzvan. Altminteri, campionat mediocru, scandaluri în cascadă, arbitraje dubioase, public vulgar şi violent. Altceva mă miră şi mă dezgustă peste măsură. E vorba de atitudinea celebrului tenismen Agassi, care lepădându-se de rachetă, a pus mâna pe condei, povestindu-şi viaţa. Una de mare campion, mare escroc şi mare bădăran.

Cu întârzierea de rigoare îşi pune cenuşă în cap recunoscând că se dopa potenţându-şi performanţele, păcălind şi adversarii şi publicul. Dacă scriitura dopangiului ar fi decentă s-ar putea crede că un fior de căinţă îl traversează pe fostul campion.

Dar nu, mizând pe o vânzare masivă a cărţii sale, o împestriţează cu aprecieri insultătătoare referitoare la doi aşi ai rachetei, cel puţin la fel de celebri ca şi el. E vorba de Connors şi de Năstase al nostru.

Pe conaţionalul său îl face „bădăran”, iar pe Ilie „un român mare şi prost“. Câtă nemernicie, să murdăreşti un precursor care a revoluţionat tenisul, imprimându-i o tentă artistică.

Câtă obrăznicie, să arunci cu noroi într-un simbol al tenisului de mare spectacol, care ridica arenele în picioare, într-o vreme când tu sugeai biberonul!

Cu 24 de ani mai mare, Ilie ar fi meritat veneraţie şi nu bălăcăreala de ţoapă parvenită, călare pe un munte de bani, câştigaţi cu seringa în buzunar. Pe încântătorul Ilie îl iubesc. Pe Agassi l-am preţuit. Acum îl detest.