Paradisul Copiiilor organizează în această după-amiază, la sediul din Calea Domnească nr. 266, lângă şcoala nr.9, o super - petrecere tematică, dedicată copiiilor de toate vârstele. Intitulată „Barbie Party”, petrecerea se adresează părinţilor şi copiiilor care doresc să petreacă două ore de neuitat. Petrecăreţii vor scoate din buzunare câte 20 de lei pentru bilet.
Fiecare dintre cei prezenţi la petrecere, vor primi din partea organizatorilor câte un cadou surpriză precum şi dulciuri şi sucuri la discreţie. „Am mai fost la această petrecere, împreună cu fiul meu de cinci ani, care a fost foarte încântat de cadoul-surpriză pe care l-a primit de la organizatori. A fost foarte bucuros să descopere că în pacheţel se afla un avion, jucăria lui preferată. De atunci îmi spune că el când va creşte o să devină pilot. Abia aşteaptă, micuţul, să îl aduc la petrecere. Mă întreabă în fiecare zi când mergem la Ada”, a povestit Ileana Dumitru, invitată la petrecere.
„Copiii pot veni îmbrăcaţi cum vor, nu trebuie o costumaţie specială. Le-am pregătit noi numeroase surprize şi jocuri, astfel ca timp de două ore să se simtă excelent”, spune Ada Jitariu, manager la Paradisul Copiiilor. Barbie Party dă startul începerii chefului începând cu ora 17,00 .