Câteva dintre acestea sunt importante în mod deosebit. După momentul - l-aş numi - de recul ce a urmat concertelor Festivalului enescian al lunii septembrie, viaţa muzicală bucureşteană îşi reia cursul firesc, cotidian. Cu o anume vigoare pe care nu o conferă, din păcate, societăţile de concerte instituţionalizate, bugetare. E trist de constatat faptul că evenimentele muzicale de nivel absolut mondial pot fi întâlnite la Bucureşti doar o dată la doi ani, în săptămânile începutului de toamnă. Criza economică mondială nu are nimic de-a face cu această situaţie. Sărăcăcioase, şi astăzi şi ieri, bugetele instituţiilor de concert pun la grea încercare imaginaţia direcţiilor manageriale. în rest, viaţa muzicală se descurcă cum se poate. Şi se descurcă!
De departe, evenimentul important al primei jumătăţi a acestei luni îl reprezintă serialul de concerte grupate sub emblema "Sonoro". Nu e formularea cea mai fericită pentru ce se întâmplă în realitate. Căci mai mult decât sonorităţi plăcute acest eveniment festivalier al toamnei bucureştene ne aduce muzică. Muzică bună, muzică agreabilă, bine cântată, programe ce reuşesc să atragă un public numeros, divers, un public prioritar tânăr. Nu-mi imaginez ce anume au înţeles din Cvintetul cu două viole de Mozart, adolescentul cu faţa împodobită de numeroase "piercing"-uri sau fata ce etalează cu nonşalanţă multicolore şuviţe de păr. Este bine că au venit la acest concert, este bine că au aflat că acolo se întâmplă ceva important. Poate vor reveni. Poate vor citi despre... Căci şcoala le oferă prea puţin pe direcţia formaţiei umaniste a viitoarei lor personalităţi.
Există un anume spirit al acestor concerte. A luat naştere, a crescut de la o ediţie la alta, pe parcursul ultimilor trei ani. "Sonoro" a devenit un brand. Este animat cu participarea unor tineri maeştri ce aparţin, prioritar, circula
