Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Spectacol pe macadam

Publicat in Adevarul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Cei mai buni piloţi se vor întrece la Sibiu Rally Show 2009. Pe lângă piloţii înscrişi, la startul ediţiei de anul acesta se vor afla şi şapte campioni. Peste 20 de piloţi vor porni mâine motoarele maşinilor de curse, pentru a se întrece în cea de-a cincea ediţie a Sibiu Rally Show, care va avea loc pe pista de rally cross a Sibiului, începând cu ora 10.30. Potrivit organizatorilor, la startul competiţiei similare cu celebra Cursă a Campionilor se vor afla şi şapte campioni, printre care se numără Manu Mihalache, campionul ediţiei din 2008, Gergo Szabo, noul campion naţional sau Marco Tempestini, campionul Cupei Europei de Est la raliuri. „ Sunt convins ca Sibiu Rally Show va fi si anul acesta un eveniment extrem de spectaculos ”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Cinci runde distincte

Competiţia va cuprinde cinci runde distincte, atât pentru piloţii de la grupa N4(cu tracţiune integrală), cât şi pentru piloţii de la grupa A. În prima rundă, piloţii vor parcurge câte trei manşe, fiind luat în considerare cel mai bun timp obţinut, iar primii opt piloţi de la fiecare grupă se vor califica în turul secund. În aceasta fază a competiţiei, se parcurg două manşe complete, cei mai rapizi patru piloţi având asigurată calificarea în semifinale, unde câştigator este declarat pilotul care triumfă în două din cele trei confruntări directe. Învingătorii din semifinale se vor bate pentru victorie în finala mare, iar invinşii se vor „duela“ pentru ultimul loc al podiumului, în finala mică.

Concurent la 14 ani

La editia din acest an va lua startul şi sibianul Radu David, un pilot de doar 14 ani, care a terminat pe locul al treilea în clasamentul juniorilor, în competitia de Slalom Paralel. „S unt foarte emoţionat şi abia aştept să concurez sâmbătă. Aceasta este cea mai importantă competiţie din cariera mea de până acum şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 43 minute
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Cardurile de sănătate nu funcționează. Explicațiile CNAS

Adevarul acum o ora
Pacienții care au nevoie de rețete zilele acestea întâmpină din nou dificultăți, dat fiind că Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) care gestionează cardurile de sănătate nu funcționează.

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°