Mircea Cărtărescu: „La întrebarea dacă un scriitor trebuie să aibă cultură ştiinţifică răspund, nu foarte decis, dar măcar audibil: nu”. Sursa: Mediafax
La fel răspund la întrebarea dacă el trebuie să fie un erudit sau, dimpotrivă, un ignorant, un intelectual sau un barbar, poate chiar şi la-ntrebarea dacă trebuie să fie talentat sau farsor.
Cuvântul care mă incomodează în toată această serie e „trebuie”. Voronca avea dreptate în observaţia lui (pe care n-a pus-o totuşi în practică, pentru că întreaga sa poezie decurge dintr-un şir incredibil de constrângeri, unele absurde): „Poezia nu trebuie nimic.” A fost o vreme în care am crezut şi eu, ca o bună parte din generaţia mea, că scriitorul trebuie să fie un om de o vastă cultură, plin de conştiinţă de sine, preocupat de aspectele teoretice ale artei sale. Dar am supravieţuit vreun sfert de veac acelei epoci, iar azi, privind înapoi, observ că, alături de „trebuie”, foloseam pe-atunci greşit încă un cuvânt: „scriitor”.
Scriitorul, am înţeles de-atunci, nu există, există doar scriitori, teribil de diverşi, care frământă- n fel şi chip substanţa multifaţetată a literaturii. Mulţi dintre cei mai subtili mânuitori de concepte teoretice nu mai sunt azi citiţi.
Mulţi dintre intelectualii cei mai rafinaţi au produs doar acele „sofisticate spârcâieli lingvistice” despre care scria Salinger, şi care sunt la fel de departe de poezie ca şi grosolăniile celor inculţi. S-au cufundat în uitare destui dintre troglodiţi şi destui dintre rafinaţi, destui dintre culţi şi dintre analfabeţi.
Autorii care-au rămas şi se citesc şi azi sunt cei care, mergând pe nenumărate căi, multe diametral opuse, au ajuns să înţeleagă, intuitiv, intelectual sau pur şi simplu prin forţă artistică brută, ceea ce scria Wittgen stein spre sfârşitul operei sale din tinereţe: că nu există nimic mir
