Pe 23 iunie 1959, Boris Vian intra intr-o sala de cinematograf unde rula premiera filmului "J'irai cracher sur vos tombes", inspirat de romanul sau eponim (si semnat cu celebrul pseudonim Vernon Sullivan). Pelicula, regizata de Michel Gast, si avandu-i in distributie, printre altii, pe Antonella Lualdi, Christian Marquand si Claude Berri, a fost, inainte sa apuce sa ruleze, vehement criticata de Vian (co-scenarist), intr-o conferinta de presa, fiindca i se pusese rau pata (fizica) pe producatori. Fie ca filmul i s-a parut, in momentul proiectiei, scandalos de firav artisticeste, fie ca deficienta aortica (pe care o care Boris o cara pe picioare inca de la varsta de 12 ani) si-a atins punctul critic, inima sa a cedat brusc, la cateva minute dupa rularea genericului. In drum spre spital, Boris Vian se stinge din viata, iar Colegiul de patafizica, in care intrase in 1950, este cea dintai institutie care anunta decesul "Transcendentului Satrap".
Opera lui, peste care se asternuse o perdea de umbra (mai ales dupa esecul romanului "L'arrache Coeur", aparut in 1953), incepe din nou sa atraga privirile publicului si cunoaste un succes exploziv in anii 60-70 (cu un varf semet in perioada evenimentelor din mai '68). Eternul adolescent, rebelul, sarcasticul Vian va prinde, incet-incet sa se clasicizeze. Daca primii pasi, dupa editiile Poche si magnificul album fotografic de la Editions de l'Herne, care reconstituie pas cu pas traseul biografic al scriitorului, au fost facuti impetuos, cheia de bolta, iata, va veni de-abia la inceputul anului viitor, cand se vor implini 90 de ani de la nasterea autorului: e vorba despre patrunderea in colectia Pleiade a textelor sale, de la "Vercoquin et le plancton" la "Spuma zilelor", si de la "Barnum's digest" la "Je voudrais pas crever".
Un eveniment editorial care este deja anuntat cu surle si tobe de presa literara franceza
