Intrarea in vigoare in aceasta saptamana a legii privind reducerea cheltuielilor si reorganizarea unor institutii publice ridica o serie de intrebari cu privire la posibilitatile reale de aplicare a acestor prevederi, menite sa aduca o economie de 1,6 mld. de lei la bugetul de stat pana la finele acestui an.
"Deocamdata nu a fost luata nicio masura in ceea ce priveste acordarea de concedii fara plata in cadrul institutiei noastre, intrucat in regulamentul intern nu exista nicio hotarare in acest sens", sustine Eugen Tifin, purtator de cuvant in cadrul Inspectiei Muncii, una dintre institutiile care ar trebui sa aduca cate o economie de 15,5% la fondul de salarii pentru fiecare luna ramasa din 2009. Nici reprezentantii Ministerului Educatiei (care trebuie sa restructureze 40 de functii, potrivit aceleiasi legi) si nici cei din unele spitale nu stiu cum si cand vor fi nevoiti sa intre in concedii fara plata.
"Chiar am intrebat daca vom intra in concediu fara plata, dar mi s-a spus ca nu stie nimeni nimic inca", spune Irinel Nedelcu, medic primar la Spitalul Colentina.
Bugetarii mai pot intra in concediu neplatit cel mult opt zile pana la finele acestui an, potrivit informatiilor de la Ministerul de Finante. Statul ar mai putea economisi doar 1,28 mld. lei daca bugetarii vor pleca in concedii.
"O lege in vigoare trebuie respectata, indiferent de protestele cu care ameninta ei (sindicatele - n.r.)", sustine Mihai Seitan, secretar de stat in Ministerul Muncii. Alianta Bugetarilor, alcatuita din 12 federatii sindicale ale angajatilor din sistemul public, a amenintat cu proteste.
Nu mai poate fi vorba de concedieri
Pe de alta parte, aproximativ 9.000 de posturi din schema bugetara ar trebui restructurate ca urmare a legii reorganizarii unor agentii de stat.
"E clar ca anul acesta nu se vor putea face reduceri de personal, deoare