Ai putea lupta ani în şir cu un inamic nevăzut, care-ţi secătuieşte puterile? Ai putea face ore, şi zile, şi luni de terapie pentru a reuşi, într-un final, să faci un singur pas? Andrei poate. Şi nu are decât 3 ani.

"Mă numesc Vârtopeanu Andrei Christian. Am 3 ani şi 7 luni. Povestea mea este foarte lungă şi stufoasă pentru vârsta pe care o am. Fizic, sunt un copil ca oricare altul, dar... Şi acest «dar» este foarte mare. Dar să încep cu... începutul.

M-am născut la 35 de săptămâni, la Maternitatea Giuleşti, şi la naştere am avut doar 950 de grame. Eram mic de tot, dar am respirat singurel şi aveam toate şansele ca, după un timp de stat la incubator («dospitor» cum îi spunea mami), să mă fac mare şi să plec acasă la cei care mă iubeau.

La 5 zile de când am devenit fericirea familiei mele, mami şi tati au primit vestea că am septicemie. Fusesem infectat în spital cu o bacterie cu nume ciudat - Klebsiella Pneumonae. 21 de zile a durat agonia mea şi a părinţilor mei. În timpul ăsta am făcut patru apnee şi, de teamă că mă vor pierde, mami şi tati mi-au dat primul botez. Ca o minune, după asta mi-am revenit, am început să cresc - greu, dar sigur, iar la 2 luni de când am văzut lumina zilei am mers acasă la cei dragi, unde am găsit multă speranţă, iubire şi dăruire din partea tuturor.

Am rămas însă cu sechele de pe urma acelor suferinţe. Medicii i-au spus mamei că am encefalopatie cronică infantilă, retard psihomotor sever, epilepsie focală şi hipoplazie oftalmică. Ştiu că poate v-aţi speriat acum, dar să ştiţi că nu sunt o legumă. Sunt un copil vioi, vesel şi «iubăcios».

Părinţii mei au făcut până acum tot ce au putut pentru ca eu să fiu un băieţel absolut normal. Zilnic, de când m-au adus acasă, fac kinetoterapie, astfel că, la 9 luni, am reuşit să mă rostogolesc singur, la 1 an şi 6 luni am putut să stau în f