Capacitatea mea de a surprinde până la extaz şi uluire mulţimea de admiratori care mă asaltează s-a manifestat cu încă mai neaşteptată brianţă în clipa în care am făcut publică decizia de a nu mă mai înscrie în cursa pentru preşedenţia republicii. A fost ca o lovitură de trăsnet pentru toţi cei care, punându-şi, pe bună dreptate, toate speranţele în mine aşteptau un miracol în viaţa politică a ţării. Un miracol venind de la cel mai indicat fiu al ei, ultima alternativă, cel de pe urmă parapet în calea preatârziului, speranţa finală de care te agăţi, înainte de a te lăsa în puterea valului înghiţitor.
Este adevărat că opusesem multă vreme rezistenţă celor care trăgeau de mine, cu insistenţa disperării, invocând sărăcia tabloului celor deja înscrişi în competiţie şi argumentând cu crescânda mea popularitate în rândurile tuturor claselor sociale, cu precădere în mediile ce se mobilizează în preajma unei mari cotituri. în realitate, îmi doream această funcţie, pe care nu o mai avusesem, cu toate neajunsurile ce-i sunt proprii şi care numai necunoscute nu-mi erau, mi-o doream după ce, în împrejurări încă neclare, nici anul acesta nu-mi fusese decernat Premiul Nobel - pentru literatură, pentru pace. Alte competiţii, care ar fi fost preşedenţia Uniunii Scriitorilor, nu se ridicau la înălţimea aspiraţiilor mele, a notorietăţii mele - în patrie şi peste hotare.
Spaimele unei campanii otrăvite nu mă atingeau, eram pregătit să fac faţă tăunilor vărgaţi şi viperelor blonde de la televiziune cu capcanele lor mortale în care cu siguranţă n-aş fi căzut. îmi stăteau pe limbă scurte, acide, replici, de acel enorm bun simţ deosebindu-l pe omul iluminat de impostor. Elaborat, mesajul meu pentru arhiplinele săli din principalele oraşe ale statului nu ezita să atace toate gravele probleme întunecătoare de orizont, de la agricultură la sănătate, de la