British Airways (BA) şi Iberia au anunţat joi seară un acord preliminar de fuziune, tranzacţie de 4,7 miliarde euro, prin care va lua naştere a treia mare linie aeriană la nivel mondial după venituri, transmite Reuters. Cele două companii, din Marea Britanie, respectiv Spania, anticipează că vor finaliza tranzacţia până la sfârşitul anului viitor, iar compania creată „răspunde ambiţiilor” BA de a se reuni cu Iberia într-un grup de avergură, care să poată depă�
British Airways (BA) şi Iberia au anunţat joi seară un acord preliminar de fuziune, tranzacţie de 4,7 miliarde euro, prin care va lua naştere a treia mare linie aeriană la nivel mondial după venituri, transmite Reuters.
Cele două companii, din Marea Britanie, respectiv Spania, anticipează că vor finaliza tranzacţia până la sfârşitul anului viitor, iar compania creată „răspunde ambiţiilor” BA de a se reuni cu Iberia într-un grup de avergură, care să poată depăşi cea mai dificilă recesiune din ultimele decenii pentru industria transporturilor aeriene. Acţionarii BA vor deţine 55% din holdingul care va încorpora cele două companii, iar cei ai Iberia restul de 45%.
Peste 200 de destinaţii
Grupul va avea sediul la Londra şi va dispune de o flotă de 419 de aeronave care vor zbura către 205 de destinaţii din întreaga lume.
Într-un comunicat transmis joi, BA şi Iberia arată că fuziunea va oferi „o anvergură lărgită, pentru a concura cu alte linii aeriene mari şi pentru a participa la consolidarea industriei de profil”.
Noua corporaţie va beneficia de poziţia solidă a British Airways pe rute Europa - America de Nord cu afacerile derulate de Iberia în America Latină şi ar putea încheia ulterior o alianţă cu American Airlines.
Câte şapte membri în CA
Preşedintele Iberia, Antonio Vazquez, va prelua aceeaşi funcţie în cadrul noului grup, iar directorul general executiv al BA, W