Asa dupa cum ne asteptam, de la un "salahor" intr-ale scrisului ca Emil Iordache nu se putea sa nu ramâna si ceva prin sertare, lucrari needitate la timp, cu gândul ajustarilor ulterioare, precum traduceri si versuri originale (volumul publicat la Editura Axa a fost o surpriza! ) sau studii cu greutate academica, unele aproape incheiate, altele abia in stare de proiect, toate la un loc tradând febrilitatea spiritului surprins intr-un moment de maxima creativitate.
Dar regretatul profesor de la universitatea ieseana nu obisnuia sa masoare vremea doar dupa cantitatea paginilor innegrite. N-a fost un intelectual de birou, din casta izolatilor in turnul de fildes. Din contra! Generos pâna la sacrificiul de sine, de o noblete sufleteasca rar intâlnita, Emil Iordache intruchipa mai curând modelul inteleptului decât pe cel al savantului pursânge, egoist si eficient, dar complet insensibil la valorile etice prin insasi natura exlusiva a preocuparilor proprii. De aceea, in loc sa devina mizantrop ca un bicisnic soarece de biblioteca, el a preferat sa-si traiasca ideile "pe viu", in mijlocul oamenilor, izbutind sa polarizeze in jurul personalitatii sale exceptionale, pe lânga puzderia de admiratori, si un adevarat cerc de electiune, cu discipoli devotati, care-i pastreaza si astazi, nestirbita, memoria luminoasa. A facut scoala, cum se spune. Dar nu la modul elitist, aulic, sacerdotal, ci intr-o maniera mult mai relaxata, adesea conviviala, cu priza la un auditoriu numeros si eterogen.
Din pacate, nimeni nu are cum masura inteligenta risipita in improvizatii ad hoc, la taifas cu amicii, pe strada sau in sala de curs - motiv pentru care despre profesorul iesean s-ar putea afirma, ca si despre Caragiale, ca omul si-a intrecut cu mult opera (e drept, nici aceasta de neglijat!). Altminteri, pentru autorul Noptii furtunoase traducatorul lui Tolstoi avea o mare
