Campania electorala pentru alegerile prezidentiale din 2009 este de departe cea mai haotica si violenta dintre toate campaniile nationale organizate dupa campania fondatoare din aprilie-mai 1990. Diversiunile se succed una dupa alta, subiectele de prime-time se schimba cu viteza, nervozitatea electorala a atins cote de nebanuit, iar victima acestei situatii este chiar politica. Caci daca ceva fundamental lipseste acestei campanii electorale este chiar dezbaterea privind programele si proiectele candidatilor. Totul se intampla de parca actorii politici ar fi implicati intr-un razboi total in care toate armele sunt permise. si, astfel, un nou punct critic al democratiei romanesti va fi fost atins. Dupa aceasta campanie nu mai pot exista invingatori, caci tot spectrul politic a fost devastat. Cu o legitimitate atenuata de scandaluri si afectata de absenteismul deja cronicizat, viitorul presedinte va fi de la inceputul mandatului pus in defensiva.

Iar criza economica in plina desfasurare, cu intreg cortegiul de probleme sociale pe care le implica, va accentua toate tendintele negative pe care cresterea economica de mai an le estompase. Nu vor fi insa afectate doar institutiile politice, ci intreaga societate va avea de suferit. Desi criza economica era o mare oportunitate pentru candidati sa isi precizeze pozitiile, criza guvernamentala si mai apoi referendumul au fost mijloace de deturnare a atentiei. Nu e de mirare ca, in aceste conditii, oferta programatica a candidatilor – in realitate un fel de exercitiu electoral impus si practicat fara tragere de inima – a trecut aproape neobservata. si daca au existat oarecari variatii ideologice, acestea au fost minime, caci, cu toata criza economica, care a blocat economia, regulile de aur ale economiei neoliberale privind suprematia si corectitudinea pietei nu au fost puse sub semnul intrebarii.