Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii lui Madoff, arestaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Doi dintre programatorii lui Bernard Madoff au fost arestaţi pentru că l-au ajutat pe miliardar să construiască schema Ponzi, prin care fraudat 65 de miliarde de dolari, informează Times. Sursa: AP Photo

Jerome O'Hara şi George Perez vor fi aduşi în faţa instanţei sub acuzarea de consiraţie, falsificarea registrelor unui broker şi ale unui consultant în investiţii.

Cei doi au început să lucreze pentru Madoff încă de la începutul anilor 1990. Ei au conceput baze de date, ale căror înregistrări conţineau informaţii false, cum ar fi nume fictive sau incorecte, detalii despre tranzacţii şi conturi, fără acoperire.

Aceste programe au fost folosite de Madoff pentru a înşela autorităţile de supraveghere din SUA şi companii, potrivit procurorului Districtului de Sud din New York, Preet Bharara. Astfel, deşi au demarat numeroase investigaţii cu privire la activitatea lui Madoff, autorităţile nu au reuşit să descopere fraudele comise de acesta timp de 20 de ani.

La finele anului 2006, cei doi i-au spus lui Madoff că vor să se retragă din afacere, potrivit procurorului, citat de Times. În schimbul loialităţii, Madoff le-a mărit salariile cu 25% şi le-a plătit un bonus de 60.000 de dolari fiecăruia.

Dacă instanţa îi va găsi vinovaţi, Jerome O'Hara şi George Perez riscă 30 de ani de închisoare. Şeful lor, Bernard Madoff, a fost condamnat la 150 de ani de detenţie într-o închisoare din Carolina de Nord.

CITIŢI ŞI:

Jocurile piramidale cresc pe Internet

Prieten al lui Madoff, găsit mort

Bernard Madoff, pe moarte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 48 minute
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 42 minute
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM, aviz negativ pentru proiectul legat de pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor. Motivele de nemulțumire ale magistraților

HotNews acum 19 minute
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marţi, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor privind modificarea pensiilor magistraţilor, informează Agerpres. Proiectul cu privire la pensiile magistraţil

Când începe procesul împotriva lui Andrew Tate în Marea Britanie. Influencerul, acuzat de abuz sexual și fizic

HotNews acum 36 minute
Andrew Tate va fi judecat în 2027 într-un proces civil intentat de patru femei pentru abuzuri fizice și sexuale, într-un caz despre care avocații acuzării spun că este primul din Marea Britanie privind acuzații de control coercitiv, transmite Reuter

Știri România A fost deschis dosar penal după ce polițistul Marian Godină a fost amenințat cu bătaia

Ziua Constanta acum o ora
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. „La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești

George Simion, după întâlnirea cu delegaţia SUA prezentă la Bucureşti: M-am asigurat că ştiu totul despre lovitura dată democraţiei

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, fostă membră a Armate

JD Vance spune că Europei îi lipsește independența: Nu poate fi „vasal permanent” al SUA

HotNews acum o ora
Europa este „aliatul nostru”, însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, relatează AFP. „Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță în c

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

Cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate, încărcate de MIPE. Ce se poate achiziționa cu acestea

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 aprilie, MIPE a încărcat aproape 84.000 de carduri educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate! Mai exact este vorba despre 83.967 carduri încărcate cu 500 lei, valoarea totală fiind de 41.983.000 lei Potrivit MIPE, î

Ce spune Bolojan, despre anularea alegerilor din 2024

BusinessMagazin acum 31 minute
Anularea alegerilor, evoluţia procesului de includere a României în Programul Visa Waiver şi prezenţa trupelor americane în ţara noastră au fost principalele subiecte discutate de Ilie Bolojan cu reprezentanţii Congresului Statelor Unite ale Americi

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

12°
mar.

5°/14°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°