Doamna Kiraly se născuse în Braşov şi venise cu părinţii încoace pe cînd avea zece ani. Avea rude în Braşov şi Sibiu pe care le vizita destul de des, aşa încît cunoştea bine România, îşi făcuse prieteni acolo şi s-ar fi descurcat. Îi ceru datele fetiţei şi cîteva adrese unde s-ar fi putut interesa de soarta ei şi-i promise că va încerca să descopere pe cont propriu ce posibilităţi legale ar fi ca s-o aducă încoace. Spre surprinderea Marianei, cuvîntul doamnei Kiraly n-a fost vorbă-n vînt, măcar că i se confesase fără nici o speranţă; calvarul datoriilor şi datornicilor în care o băgase Remus îi tocise orice încredere în oameni şi-n cuvîntul lor. Uite însă că-n săptămîna ce-a urmat, doamna Kiraly a umblat prin Arad pe banii ei, s-a interesat, a făcut investigaţii detectivistice, aflînd tot ce s-ar fi putut afla, lucruri deloc încurajatoare pentru Mariana: Ana Maria a fost încredinţată prin lege lui Remus, iar în urma unui proces desfăşurat în regim de urgenţă care s-a folosit de soţ drept martor al acuzării, ea a fost condamnată în lipsă la şapte ani închisoare pentru înşelăciune, uz de fals în acte publice şi trădare de ţară. Era dată totodată în urmărire, iar cazul ei se afla în permanenţă în vederea organelor Securităţii. Doamna Kiraly aflase toate astea printr-o prietenă care avea o prietenă grefieră la Tribunalul din Arad. Îi mai contactase pe domnul director Păcurariu şi pe mama Marianei, căreia îi transmisese că fiica ei ajunsese cu bine în Ungaria. Trecuseră aproape trei săptămîni de cînd Mariana se afla în Mako şi nu-şi făcuse timp să-i telefoneze lui mami. Tot amîna, poate unde presimţea că nu se va stabili aici şi n-avea dispoziţia necesară să-i dea explicaţii lui mami. Ana Maria, da, doamna Kiraly ştia de-acum cu precizie cum poate maică-sa s-o aducă lîngă ea: să ceară azil politic într-o ţară occidentală, în care să treacă din Ungaria, tot ilegal, şi