Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au devenit ziariştii duşmani ai poporului

Publicat in Jurnalul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Atacurile violente ale lui Traian Băsescu şi ale susţinătorilor săi la adresa presei fac parte dintr-o strategie electorală menită să îl salveze pe şeful statului de imaginea proastă a guvernării Boc, de scandalurile Udrea şi Ridzi şi de lipsa de soluţii pentru criza economică şi politică.

Campania electorală a lui Traian Băsescu se axează aproape în totalitate pe atacurile violente la adresa presei, atacuri prezente în toate discursurile susţinute în faţa alegătorilor, în ţară, în toate intervenţiile sale televizate, ba chiar şi în spoturile publicitare concepute de firma de consultanţă care lucrează pentru el. În loc de program politic, de soluţii pentru criză, de priorităţile de politică externă, discursurile electorale ale lui Traian Băsescu şi ale susţinătorilor săi se referă la Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Sorin Roşca Stănescu etc., aceştia fiind prezentaţi drept "duşmani ai poporului".

Comunicarea campaniei prezidenţiale a început să capete accente isterice, susţinătorii lui Traian Băsescu lăsându-se pradă căderilor nervoase în timpul emisiunilor televizate pe care le părăsesc atunci când nu le convine atitudinea moderatorilor sau a interlocutorilor. Totodată, internetul este inundat de clipuri electorale cu referiri directe la ziarişti, în care criticii lui Băsescu sunt parodiaţi şi românii sunt îndemnaţi să nu se mai uite la televiziunile de ştiri. Isteria antipresă a pedeliştilor este premeditată şi încearcă să inducă ideea că preşedintele este o victimă a manipulării ziariştilor.

Ridicarea unei anumite părţi a ziariştilor la rang de "duşmani ai poporului" este o strategie a consultanţilor lui Băsescu prin care se încearcă să se explice scăderea popularităţii preşedintelui din vina exclusivă a presei, îndepărtându-l pe acesta de problemele economice ale ţării şi imaginea dezastruoasă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri, el arătând că acesta trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. Băsescu a mai spus că, după el, Georgescu nu câştigă alegerile prezidenţiale. ”Eu nu ştiu dacă există prob

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°