Un politruc din Bucureşti, trimis de partid la treabă, într-un târg din Ardeal, şi-a dat drumul la gură şi le-a zis localnicilor nişte măgării despre mai marii lui. L-au făcut să se simtă mare şi deştept atât luarea în seamă şi linguşeala liderilor locului, cât şi odaia de la primărie, unde avea loc întâlnirea, privirile pline de admiraţie ale cucoanelor, trataţiile şi faptul că nişte vorbe, care la Bucureşti nu erau apreciate, aici erau aplaudate.

Bineînţeles că totul a ajuns, înainte de întoarcerea sa acasă, la urechile başcanilor. Ca să se scuze, măruntul politruc a invocat cadrul şi distanţa: Păi, eram ca tot omul, la un pahar, şi apoi, acolo, la dracu-n praznic, ştiţi doar cum e, e departe şi nu se pune... Dacă nu s-ar fi inventat curentul electric şi toate aparatele care funcţionează cu electricitate, explicaţiile lui ar fi convins.

Când te găseşti departe de stăpâni, te simţi dezlegat de câteva obligaţii. Ai o senzaţie de independenţă, pe care n-ai mai trăit-o de mult în preajma acestora. Orice politruc mărunt visează să ajungă mare. Dacă are ocazia, se manifestă de parcă a şi ajuns mare. Numai că electricitatea e aceeaşi peste tot, şi-n Bucureşti, şi-n cel mai amărât colţ de ţară. Datorită electricităţii, veştile aleargă mai repede ca oamenii. Cu veacuri în urmă, veştile circulau cu aceeaşi viteză ca şi oamenii. La viteze egale, oamenii controlau veştile.

Astăzi, ce spune curentul electric, aia este! Oricât de bine ar fi păzite nişte secrete, curentul electric garantează democratic accesul la ele. Un cablu care aduce ceva într-un loc bine păzit - imagini, cuvinte, cifre, laude şi instrucţiuni - şi scoate acel ceva, din locul bine plătit.

Dovadă numeroasele taine guvernamentale devenit bun de larg consum. Preşedintele scapă câteva cuvinte urâte, despre o jurnalistă, iar celularul, uitat deschis pe bancheta maşinii,