Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii nu vor să-şi ia concediu forţat în acest an

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Florin Dobrescu, vicepreşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) a declarat, ieri, după întâlnirea federaţiilor din ţară, că profesorii nu sunt de acord să-şi ia concediu forţat până la sfârşitul anului. „Consiliul Naţional FEN a decis să ceară Guvernului să nu se aplice măsura trimiterii în concediu fără plată a personalului didactic şi nedidactic în acest an din mai multe motive. Mâine (astăzi n.r.) va fi Comiise de Dialog Social la Ministerul educaţiei, unde va fi prezentată hotărârea noastră. Vom vedea ce se va hotărî şi în funcţie de asta vom hotărî şi noi ce vom face”, ne-a declarat Florin Dobrescu, preşedinte al FEN Braşov. Sindicaliştii din învăţământ consideră că „profesorii deja au făcut economie de la bugetul de stat. Legea 221, cea a majorării salariale în învăţământ cu 50%, ce trebuie aplicată din octombrie 2008 nu a fost aplicată nici în noiembrie 2009. Mai mult, în învăţământ, în 2009, au fost reduse 19 mii de posturi, mult mai multe decât în alte sectoare bugetare”. Dacă ar fi nevoiţi să-şi ia concediu forţat, sindicaliştii mai spun că profesorii vor închide şcolile, „pentru că nu se poate să tratăm cu profesorul să lucreze în concediu, fără să fie plătit, sau să plece prin rotaţie acasă. Şcolile

s-ar putea închide şi elevii vor avea de pierdut materia din anumite zile”. Un alt motiv pentru care profesorii nu vor să meargă în concediu forţat în acest an este faptul că spre sfârşitul lunii şi începutul lunii viitoare încep tezele semestriale.

Poliţiştii şi funcţionarii – 8 zile fără plată, soldaţii – doar 6

Ministrul interimar al Internelor, Vasile Blaga, a semnat Ordinul pentru diminuarea cheltuielilor de personal în minister, astfel că poliţiştii şi funcţionarii publici vor pleca, câte patru zile lucrătoare, concediu neplătit, lunile noiembrie şi decembrie. Cadrele militate, soldaţii şi gradaţii voluntari vor avea doa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 36 minute
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afla“

Ziua Constanta acum 16 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan a transmis astăzi, 25 mai 2025 un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Dragi români de pretutindeni, Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afl

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 49 minute
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

„Aducem Turul doi înapoi la primărie”, inițiativă a unui partid neparlamentar, dar cu reprezentare locală în administraţii din Prahova şi Dâmboviţa

G4Media acum 15 minute
Partidul „România în acţiune”, formaţiune politică neparlamentară, dar cu reprezentare locală în administraţii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, lansează iniţiativa: „Aducem Turul doi înapoi la primărie”, prin care susţine şi strânge semnături pent

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 8 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 26 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

O nouă pană de curent majoră pe Coasta de Azur, la o zi după ce Cannes a fost cufundat în beznă. Autoritățile suspectează un act de sabotaj

Gandul acum 35 minute
Coasta de Azur fost afectată de a doua pană de curent, în decurs de două zile, după ce un incendiu izbucnit la o stație electrică din Nisa. Autoritățile suspectează că deflagrația a fost provocată intenționat, transmite BBC. La o zi după ce în orașu

Autoarea atacului cu cuțit comis în gara din Hamburg tocmai fusese externată dintr-un spital de psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Suspecta în recentul atac cu cuțitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit agenției de presă DPA, citată de Agerpres. Femei

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°