Salariaţii întră patru zile în concediu fără plată, aşa că activitatea va înceta.
Mai multe sedii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC) vor fi închise în zilele de 13, 20, 23 şi 27 noiembrie.
Această măsură a fost luată în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/05.11.2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Vor fi închise, în cele patru zile, sediile din strada Decebal nr. 22, din strada Ciprian Porumbescu nr. 2A, din bulevardul Ferdinand nr. 97 şi Serviciul de Coordonare Copiii Străzii, cu sediul în strada Decebal nr. 13 bis.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, această măsură a fost stabilită de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor organizate la nivel DGASPC şi presupune încetarea activităţii, fără ca aceste zile să fie plătite. Salariaţii întră patru zile în concediu fără plată, aşa că activitatea va înceta.
Mai multe sedii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC) vor fi închise în zilele de 13, 20, 23 şi 27 noiembrie.
Această măsură a fost luată în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/05.11.2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Vor fi închise, în cele patru zile, sediile din strada Decebal nr. 22, din strada Ciprian Porumbescu nr. 2A, din bulevardul Ferdinand nr. 97 şi Serviciul de Coordonare Copiii Străzii, cu sediul în strada Decebal nr. 13 bis.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia