A primit o decoraţie la fel de strălucitoare ca un premiu Oscar. Distincţia superbă pe care maestrul Dinică a primit-o vine de la români. Şi anume, pe telefoanele mobile ale românilor, mulţi dintre ei tineri, aceştia şi-au fixat să le sune telefonul mobil cu replica devenită legendă rostită de maestrul Dinică: "Nu trage, domn Semaca, sunt eu Lăscărică!".
Teribilă dovadă de dragoste şi neuitare acest sunet care de câteva ori pe zi se aude pe telefoanele mobile ale românilor. Cât de sensibil şi deştept, şi înzestrat cu poezie poate fi acest popor, încât, în timpul unei emisiuni de televiziune închinată maestrului Dinică, un român oarecare, un telespectator, a trimis un mesaj legat de aceste vorbe din fimul "Cu mâinile curate". Cum suna mesajul românului legat de această zicere: "Acum s-ar potrivi: «Nu trageţi, domn Semaca, acum nu mai are nici un rost!»".
L-am auzit pe Gheorghe Dinică, cu firescul şi modestia-i uluitoare, nereuşind să explice cum izbuteşte asemenea bijuterii de roluri. De fapt, talentul nu poate fi explicat. Nu poate fi pus într-o frază lămuritoare. Talentul este taină, este împărtăşanie dumnezeiască, aşezată pe destinul unor aleşi ai Cerului. Gheorghe Dinică era dintre aceşti oameni superbi. Fără să-şi dea seama nici el, din adâncurile fiinţei lui ieşea sclipirea unui talent covârşitor. Şi el nu-şi dădea seama cum şi de ce toate rolurile lui au înălţime genială.
Într-unul dintre cântecele zise de maestrul Dinică, este un vers ce l-a călăuzit mereu: "Cu actoria niciodată n-am glumit". Era atât de natural, uman, prietenos cu partenerii de distribuţie, încât toţi cei din jur simţeau deodată cheful de a-şi depăşi limitele, de a reuşi ceva foarte bun.
Un alt mare actor, Florin Zamfirescu, podidit de plâns, povestea: "De doi ani filmez în fiecare zi alături de Gheorghe Dinică. Uneori filmam şi cu mult pest
