Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Naţionala de tineret vrea revanşă în faţa Letoniei

Publicat in Adevarul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Partida se va desfăşura mâine de la ora 15:00 pe Stadionul Gloria. Lotul naţional de tineret a ajuns ieri la Buzău, iar de la ora 15:30, aproximativ ora meciului de sâmbătă, au susţinut primul antrenament. Elevii lui Emil Săndoi s-au acomodat repede cu gazonul şi au fost încântaţi de stadionul din Crâng. În largul lui s-a simţit Eric Bicfalvi, mijlocaşul stelist împrumutat acum două sezoane la formaţia buzoiană. “Sunt ca acasă, mi-am adus aminte de anul când mai mulţi stelişti am fost împrumutaţi la Gloria. Îmi pare rău că atunci nu am putut să fac mai mult pentru Buzău, iar în anul următor Gloria a retrogradat. Sunt mulţi pasionaţi de fotbal aici şi ştiu că sâmbătă vom avea tribunele pline” , spune fotbalistul.

 De fapt, publicul a fost şi atuul pentru care stadionul din Buzău a fost ales pentru un meci al reprezentativei de tineret U21. “Este un stadion frumos, publicul vine în număr mare, sunt spectatori paşnici şi sigur nu vor fi incidente. Chiar şi în anul în care Gloria a retrogradat publicul a venit în număr mare să-şi sustină echipa, chiar a fost pe podium ca şi număr de spectatori” , ne-a declarat Emil Săndoi, selecţionerul U21.

Fotbaliştii vor să-şi ia sâmbătă revanşa în faţa reprezentativei similare a Letoniei, care i-a învins în ultimul meci cu un neverosimil 5-1. “Nu cinci, dar măcar unul şi bun şi să câştigăm cele 3 puncte, asta e esenţial. E un meci cu miză mare şi vrem să demonstrăm că ce s-a petrecut în Letonia a fost un accident” , spune Sabin Sburlea, atacantul lui FC Brasov. Braşoveanul îi laudă tactica profesorală a lui Răzvan Lucescu şi speră ca într-o zi să fie convocat şi la naţionala mare.

 Absentele lui Torje şi Alexe, mijlocaşii dinamovişti accidentaţi la meciul cu Rapid de duminica trecută s-au făcut deja simţite printre colegi. În lipsa lor, presiunea la finalizare va cădea pe Liviu Ganea, j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°