Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Târg cu produse de post înainte de Lăsata Secului

Publicat in Adevarul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Prima ediţie a târgului agro-alimentar „La lăsatul Postului“ s-a deschis astăzi în pavilionul din apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor. Târgul ţine până duminică, iar oferta este variată, producătorii expunând pâine pe vatră, turtă dulce, miere, brânză şi preparate din carne. Majoritatea cumpărătorilor prezenţi la târg au apreciat produsele tradiţionale. Cele mai cumpărate au fost mezelurile, brânzeturile şi produsele de panificaţie, iar „vedeta“ târgului a fost standul de turtă dulce. „Am venit să văd ce produse sunt, dacă sunt tradiţionale şi de calitate. O să-mi cumpăr ceva brânză. Se apropie postul şi la noi în familie se fac plăcinte. Cred că o să iau şi ceva dulce, de la standul de turtă“, a spus Eugen Dreghiciu, şomer, în vârstă de 52 de ani.

Turta dulce şi mezelurile, la mare căutare

Producătorii autorizaţi au expus cele mai bune produse. „Nu se putea să lipsească de la acest târg «Puiul Târgului», şiragul de turtă dulce. Sunt preparate de post. Preţurile sunt pe măsura muncii noastre, rămân la aprecierea clientului. Multe dintre produsele noastre sunt făcute manual. Nu pot să fie preţ la fel cu un produs de panificaţie. E multă muncă şi migală“, a spus Lucian Opincaru, producător de turtă dulce din Sebeş. Turta dulce costă între 2,5 lei şi 6 lei, 3 lei halviţa, iar căsuţele de turtă, 30 de lei.

Mezelurile afumate au fost şi ele pe gustul cumpărătorilor. „Au un aspect deosebit, iar din ce am gustat, toate sunt foarte bune. Încă nu m-am hotărât ce voi cumpăra, dar cu siguranţă mă voi opri la standul cu mezeluri“, a spus Jenel Buciuman, de 46 de ani, şofer. La standul de mezeluri al lui Cornel Surdea, oamenii au stat la rând. Cârnaţul afumat s-a vândut cu 19 lei, pastrama cu 45 lei, iar pieptul rulat cu 48 lei.

Balmoş şi sloi de oaie, mâncăruri tradiţionale

„I-am întâmpinat pe cumpărători

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum o ora
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum 52 minute
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Medicii de familie din Capitală au primit de la DSP definiţia de caz pentru paralizia acută flască/poliomielită. Informarea vine în contextul în care România are risc înalt pentru importul de poliovirusuri din cauza ratei scăzute de vaccinare

News.ro acum 2 ore
Medicii de familie de la nivelul Capitalei au primit în această perioadă de la DSP o informare cu privire la paralizia acută flască, inclusiv definiţia de caz pentru PAF, astfel încât un potenţial caz să poată fi observat/diagnosticat rapid. Definiţ

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°