In numarul din 8 mai al Ziarului de Duminica scriam la aceasta rubrica despre Licia Troisi si "Cronicile lumii pamantene", anuntand ca au aparut in traducere, la Editura RAO, doua volume din trilogie, cel de-al treilea urmand sa iasa pe piata in lunile toamnei. Iata ca lucrurile s-au intamplat intocmai.
Mai spuneam ca, de cand cu succesul formidabil al cartilor lui Tolkien, augmentat de succesul la fel de mare al filmului, cam peste tot in lume au inceput sa apara carti mai mult sau mai putin asemanatoare. Nu e vorba despre pastise, ci de inventarea unor lumi la fel de ciudate, in care se petrec ispravi uimitoare si care reusesc sa-i atraga spre lectura nu numai pe copii si pe adolescenti. E genul numit fantasy, care ofera oricarui cititor o evadare din cotidian. Iar editurile noastre se grabesc sa traduca aceste carti. Prin urmare suntem in rand cu lumea.
Licia Troisi este o foarte tanara scriitoare (s-a nascut in 1980), a obtinut diploma in astrofizica, iar astazi este doctoranda in astronomie. Pe cand era studenta, la 21 de ani, s-a apucat sa scrie aceasta trilogie. Dupa un an si jumatate a trimis cartea Editurii Mondadori, care a acceptat-o cu entuziasm.
Ar trebui sa stiti inainte de toate ca lumea ciudata creata de Troisi, numita Lumea Pamanteana, este alcatuita din opt pamanturi. Fiecare dintre cele opt Pamanturi ale Lumii Pamantene ascunde intr-un sanctuar tainic una dintre pietrele dedicate Spiritelor naturii: Apa, Lumina, Marea, Timpul, Focul, Pamantul, Intunericul si Aerul. Fiecare pamant e locuit, fireste, de oameni ciudati.
Cele trei volume au in prim plan o eroina, pe jumatate elf, pe nume Nihal, cu ochi mari violet, urechi ascutite, plete albastre. A fost crescuta de un faurar de arme si traieste intr-unul dintre orasele-turn din Pamantul Vantului, jucandu-se de-a razboiul cu prieteni de varsta ei. Cinci dintre cele opt pa