Una dintre cele mai frumoase clădiri din Târgovişte, Muzeul de Artă, poate fi o destinaţie ideală de petrecere a timpului liber. Vizitatorii pot admira 1.400 de piese de artă. Clădirea, situată pe Calea Domnească, a fost construită în 1892, de meşteri italieni, cu scopul de a găzdui Prefectura Judeţului Dâmboviţa. După consolidarea clădirii, în ultima perioadă s-a lucrat la reabilitarea acesteia. Au fost restaurate elementele de interior, ca lemnul, feroneria, stocatura şi picturile.
Colecţia muzeului conţine 1400 de piese de artă, de o mare importanţă fiind fragmente de frescă brâncovenească din 1698, tablouri din 1889 precum şi piese de mobilier Ludovic al XVI-lea.
În cadrul muzeului poate fi vizitată o expoziţia intitulată „Târgoviştea, cândva”, unde se regăseşte imaginea oraşului, pictată de Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Tanţi Iliescu Mihăilescu. La parter se află o expoziţie de cartofilie, care aparţine arhitectului Dan Niţescu, unde poate fi văzută o istorie a oraşului în cărţi poştale.
Expoziţia de bază a muzeului va fi deschisă la 1 decembrie. „Dat fiind faptul că au fost efectuate lucrări importante, trebuie să evităm ca umiditatea să intre în pânze”, a declarat Bogdan Cârstina, director Complexul Muzeal „Curtea Domnească”.
Preţul unui bilet este de patru lei, respectiv doi lei pentru elevi, studenţi şi grupuri organizate.