Anul viitor ar putea sa fie anul societatilor de investitii financiare (SIF), in conditiile in care ridicarea pragului de detinere de la 1% la 5% ar putea impulsiona titlurile companiilor, ducand la o apreciere considerabila a pretului de pe Bursa, insa brokerii spun ca este nevoie si de un context general favorabil pentru ca SIF-urile sa poata repeta performantele din 2005, cand pragul a fost ridicat pentru prima data de la 0,1% la 1%.
Dupa scaderile puternice consemnate in 2008, indicele de ansamblu al SIF-urilor, BET-FI, a crescut in acest an cu circa 66%, in special datorita stirilor privind posibila ridicare a pragului de detinere. Cu toate acestea, brokerii nu cred ca ar putea vedea cresteri spectaculoase anul viitor, in conditiile in care proiectul legislativ ar putea sa treaca de Camera Deputatilor intr-un context economic mai putin favorabil.
"Ridicarea pragului de detinere la 5% nu este deloc neglijabil, insa nu se stie in ce context va fi adoptat proiectul de lege, daca va veni intr-un moment in care piata va creste sau, dimpotriva, va scadea. Nu stiu daca anul viitor va fi anul SIF-urilor, in conditiile in care ar putea fi listat si Fondul Propietatea la Bursa", spune Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.
Acesta este insa de parere ca SIF-urile au un potential mare de crestere, in conditiile in care criza economica a scazut puternic pretul actiunilor.
"Ridicarea pragului de detinere ar reprezenta un impuls pentru recuperarea scaderilor din ultimul timp, insa nu cred ca vom vedea cresteri spectaculoase. Trebuie sa pastram totusi proportiile, este greu sa ne raportam in momentul de fata la maximele din 2007", spune Pasol.
Andrei Radulescu, analist la casa de brokeraj Target Capital, spune ca evolutia SIF-urilor in 2010 este dependenta in primul rand de climatul bursier international.
"Dat fiind ca, personal, ma a