Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Criza a mărit numărul sinuciderilor în Alba

Publicat in Adevarul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

În 2009 numărul sinuciderilor a crescut în Alba cu aproximativ 70 la sută faţă de anul trecut. Dacă pentru 2008, în evidenţele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba figurează un număr de 26 de cazuri de sinucideri, anul acesta numărul a ajuns, în 10 luni, la 43. Majoritatea persoanelor care au ales să îşi ia viaţa sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 40 de ani şi 50 de ani, din mediul urban.

Număr mare de spânzuraţi

„În primele 10 luni din anul 2009 s-au înregistrat 43 de cazuri de sinucideri şi o tentativă. 37 de persoane s-au spânzurat, trei au luat medicamente, două s-au autoînjunghiat şi o persoană s-a aruncat de la etaj “, a precizat Iulia Haţegan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Aceasta a mai precizat că sinuciderile predomină în rândul oamenilor de la oraş. „24 de persoane care şi-au luat viaţa provin din mediul urban, iar 19 din mediul rural. Cei mai mulţi sunt bărbaţi, 34 la număr, şi nouă femei“, a afirmat Iulia Haţegan.

Psihologul Andreea Florea consideră că există o legătură între numărul mare al sinuciderilor în rândul bărbaţilor şi situaţia economică actuală. „De obicei, bărbaţii sunt consideraţi stâlpul familiei. Acumulează datorii, nu mai reuşesc să întreţină familia şi apelează la măsuri extreme. De aceea sunt şi mai multe cazuri în mediul urban. La ţară, oamenii sunt mai puţin predispuşi la astfel de gesturi deoarece au şi unele venituri auxiliare“ , a spus Andreea Florea.  

Sinucigaş la 17 ani

Persoana cea mai tânără care s-a omorât avea 17 ani, iar cea mai în vârstă, 82 de ani. Printre cazurile cunoscute de sinucidere este cel al Mihaelei Truţă (41 ani) din Abrud, care a ales să îşi ia viaţa după ce a acuzat presiunile şi stresul de la serviciu.

Un alt caz, care poate fi considerat clasic, este cel al unui bătrân din Lopadea Nouă. Aurel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 50 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 56 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 52 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°