Prin mâinile ei au trecut peste 100 de vieţi, iar ambiţia şi dorinţa de a se perfecţiona au transformat-o dintr-o asistentă medicală în prima moaşă licenţiată.

Pe vremuri, acolo unde auzeai un ţipăt de nou-născut se afla şi o moaşă, văzută drept „buricul satului“ mai ales acolo unde lipsea medicul sau asistenta. În zilele noastre, când aud de moaşe, mulţi se gândesc la acele vremuri, când femeile năşteau pe câmp sau, în cel mai bun caz, în pat, acasă. Numai că moaşa din secolul XXI este înainte de toate şcolită pe băncile unei facultăţi, iar o ieşeancă încearcă să schimbe percepţia oamenilor asupra acestei profesii prin propriul exemplu.

Naştere îndrumată telefonic

Maria Bolotă face parte din prima generaţie de moaşe licenţiate din Iaşi. A pornit pe drumul medicinei în urmă cu trei decenii, mai precis în 1975, când, după terminarea liceului, a dat examen la Şcoala Postliceală Sanitară, la secţia de Obstetrică-Ginecologie. A terminat cu 10, dar pentru că nu avea domiciliul stabil în Iaşi, nu a avut acces la un post în oraş, aşa că a trebuit să se mulţumească cu unul la ţară.

„Aveam 20 de ani când am fost repartizată în comuna Movileni. Nu am să uit niciodată momentul în care, atunci când am ajuns, doamna de la dispensar mi-a spus: «Uite, vine moaşa noastră!», iar eu m-am supărat pentru că pe atunci eram asistentă de obstetrică. M-am simţit jignită, pentru că moaşa era considerată o persoană neinstruită“, povesteşte Maria Bolotă. Trei ani a stat la Movileni, timp în care a asistat naşterile şi s-a împărţit între vizitele la domiciliul lehuzelor şi îngrijirea bebeluşilor.

Tot aici s-a confruntat cu primul ei caz dificil. „Era o pacientă în contracţii şi nu aveam dreptul să o reţin la dispensar. Pe de altă parte, nici nu mai era timp să ajungă la maternitate. Am ajutat-o să nască, ţinând tot timpul legătura cu me