După ce în ultimele două săptămâni, atât Mircea Geoană, cât şi Crin Antonescu l-au provocat pe Traian Băsescu să participe la o dezbatere publică, preşedintele a răspuns astăzi invitaţiei, însă numai candidatului PSD. Geoană e dispus să accepte invitaţia lui Băsescu, dar numai dacă este serioasă. Până acum, în cele trei săptămâni de campanie, candidaţii nu au participat la nicio dezbatere publică. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
"Traian Băsescu acceptă o dezbatere publică, mâine, între orele 16 şi 17, la Cluj, cu domnul Mircea Geoană", a spus Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al candidatului PD-L la prezidenţiale. Băsescu a impus şi temele de dezbatere: economie şi educaţie. Băsescu a acceptat oficial o dezbatere doar cu Mircea Geoană, ignorând practic invitaţia făcută de Crin Antonescu, liderul PNL, fiind de altfel şi primul contracandidat care l-a provocat pe Băsescu la o confruntare directă.
"Mircea Geoană este liber să invite şi alţi candidaţi la această dezbatere", a mai spus Sever Voinescu, adăugând că preşedintele este apoi dispus să accepte o dezbatere şi la Tulcea, făcând indirect referire la întâlnirea din Delta Dunării dintre Mircea Geoană şi Sorin Ovidiu Vântu. "Nu cunosc toate condiţiile. Noi reiterăm dorinţa noastră de a-l face pe Traian Băsescu să răspundă public la nişte întrebări. Dacă are ceva curaj, ne bucurăm", a spus Cosmin Guşă, susţinătorul lui Mircea Geoană, fără a spune clar dacă liderul PSD accepetă sau nu confruntarea de mâine.
Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al lui Mircea Geoană, spune că liderul PSD acceptă oricând o confruntare dacă invitaţia este serioasă. "Mâine, la ora 14...invitaţia asta a lui Traian Băsescu a sunat ca o chemare la apel a lui Boc, ori noi nu suntem Boc. Acceptăm confruntarea, după o discuţie cu staff-ul de campanie al lui Băsescu, după stabilirea unei date clare, nu aşa după nişt