Tribunalul civil din Roma a respins, astăzi, procesul intentat de către deputata Alessandra Mussolini, nepoata fostului dictator italian Benitto Mussolini, pentru interzicerea difuzării filmului românesc „Francesca”, în regia lui Bobby Păunescu, pe motiv că unele replici reprezintă insulte la adresa ei. Sursa: Andi Ioniţă
În consecinţă, filmul va rula în cinematografele din Italia începând cu data de 27 noiembrie.
Decizia magistraţilor a fost primită cu bucurie de către casa de distribuţie Fandango, care a subliniat că intenţia sa ori a regizorului peliculei nu a fost nicidecum să aducă ofense vreunei persoane sau poporului italian.
„Fraza incriminată este lipsită de orice valoare ofensivă dacă ţinem cont de context", a declarat Domenico Procacci, directorul casei de producţie, citat de cotidianul italian Il Messaggero.
Poziţia Alessandrei Mussolini nu a întârziat, ea exprimându-şi nemulţumirea cu privire le hotărârea judecătoarească.
„Decizia de respingere a cererii mele prin care doream oprirea unui film care conţine fraze ofensatoare la adresa mea nu este doar o lovitură împotriva mea ca persoană şi parlamentar, ci reprezintă un pericol social fără precedent", a spus deputata.
„Draga mea, eşti o idioată”
„Acum, conform normelor judecătoarei Luciana Sangiovanni, oricine este liber să insulte pe oricine, indiferent că o fac în versuri sau în opera vreunui geniu”, a adăugat, vădit indignată, nepoata dictatorului.
Păstrând aceeaşi manieră acidă, Mussolini a insultat-o, la rândul său, pe judecătoarea care a pronunţat decizia .
"Dragă doamnă judecătoare Luciana Sangiovanni, sunteţi o idioată şi vă voi cere daune, deoarece decizia dumneavoastră nu numai că nu a fost o idee bună, dar îi îndeamnă şi pe alţi judecători să procedeze la fel”.