Noesis şi jupân Dumitrache

Unii scriitori se dovedesc surprinzător de naivi când se pronunţă în probleme ştiinţifice. Dar şi unii oameni de ştiinţă, despre care ai putea crede că "Universul fără margini e în degetul lor mic", devin vulnerabili şi uşor caraghioşi, când încearcă să facă literatură. Este cazul lui George Coandă, autorul volumului de versuri Cosmopoetica (fansiile / antipoeme).

George Coandă are titlul de doctor cum laude în geografie/ geopolitică la Universitatea din Bucureşti. Această competenţă nu-l ajută însă să fie şi un poet convingător. Versurile sale pline de cuvinte răsunătoare, multe dintre ele scrise cu majuscule, par declamate de un Rică Venturiano al zilelor noastre:

"Poeţi ai Mileniului îndemult Aşteptat/ (vremea-mi fuse Veacul ucis de Războiul nebunilor)/ într-un Mare VISOMNIPREZENT/ într-un Subtil Noesis/ proclamaţi în Univers eliberarea / libertatea Fiinţei Umane/ şi expedierea Dogmei în Spirit -/ eternă Emergenţă/ A Cânta Devenirile Cosmosului".

Este vorba, cum se vede, de un Rică Venturiano care cade în genunchi nu în faţa Vetei, ci în faţa eternei Emergenţe. Nu ne rămâne decât să identificăm şi în Subtilul Noesis un Jupân Dumitrache al Universului, pentru ca să râdem ca la o piesă cu O noapte furtunoasă.

Autorul intenţionează să scrie un fel de poezie SF. Ceea ce rezultă este SF, dar nu este poezie. Uneori versurile au şi o structură narativă, dar tot nu reuşesc să capteze atenţia cititorului. Grandilocvenţa distruge plăcerea celui care încearcă să urmărească istorisirea:

"În lungul timpului şi/ se-nţelege/ de-a latul/ se pierduse din vedere Euritmia Transcendentă/ şi ultima Epifanie în do major albastru / pe mai multe voci în pace//

Oceanul planetar scânteia-ntr-un Ochi/ întors pe dos (noi/ ceilalţi/ câţi mai rămăseserăm pe Promonto