Aproape 300 de şcolari din mediul rural au abandonat cursurile pe parcursul ultimului an
Atitudinea delăsătoare a copiilor de la ţară este încurajată şi de părinţi, care-i pun frecvent la treabă în gospodărie.
Tot mai mulţi elevi din judeţul Bacău renunţă la şcoală. Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bacău, aproape 500 de elevi au abandonat definitiv şcoala în ultimul an. „Cifra se menţine relativ constantă în ultimii trei ani. Cauzele ţin în general de starea materială precară a familiilor din care provin aceşti elevi“, a declarat Claudia Merticaru, purtător de cuvânt al IŞJ Bacău.
Cele mai multe abandonuri se înregistrează în mediul rural. Statisticile IŞJ Bacău indică faptul că aproape 300 de elevi din satele şi comunele băcăuane au renunţat la şcoală în perioada 2008-2009, în timp ce în mediul urban s-au lăsat de şcoală 200 de elevi.
Reprezentanţii Fundaţiei de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău au demarat o campanie de instruire şi consiliere pe problema abandonului şcolar în cinci comune băcăuane. „Derulăm campania în Huruieşti, Tătărăşti, Găiceana, Motoşeni şi Glăvăneşti. În total, consiliem peste 1.500 de elevi din 29 de şcoli şi aproape 100 de cadre didactice“, a declarat Ionuţ Chiriţă, purtătorul de cuvânt al FSC Bacău.
Trei sferturi dintre elevii de la sate chiulesc des
Conform statisticilor FSC, 14% din elevii din cele cinci comune au renunţat deja la şcoală, iar peste 75% din aceştia chiulesc des. „Elevii sunt folosiţi în mod frecvent de către părinţi să taie lemne, să meargă cu vaca la păscut sau să are câmpul. Ajung să neglijeze şcoala, iar în final să o abandoneze“, a mai spus reprezentantul FSC Bacău, Ionuţ Chiriţă.
Asistenţii fundaţiei susţin că 50% din profesorii din cele cinci comune aprobă comportamentul elevilor. „Când auzi un profesor cum îţi spune c