La sfîrşitul victorianismului şi debutul modernismului, americanul (naturalizat în Anglia!) Henry James are intuiţia excepţională că marile bătălii epice se vor duce, în viitor, mai curînd pe teritoriul fenomenologiei narative decît pe cel - cumva tradiţionalist - al naraţiunii propriu-zise. Prin urmare, el devine unul dintre primii scriitori, dacă nu primul, decis "să submineaze" povestea, pentru "a supralicita" modul în care ea este spusă. Celebra observaţie, din eseul teoretic The Art of Fiction/Arta ficţiunii - "în roman, adevărul nu poate fi niciodată complet" -, funcţionează ca un veritabil motto al întregii sale creaţii. Pentru James, mai intens decît pentru oricare alt prozator din secolul al XIX-lea, realitatea reprezintă o noţiune goală, un compromis indus de nevoia noastră de stabilitate într-o lume profund incertă. Felul în care interacţionăm cu alteritatea rămîne distorsionat, grefat pe subiectivitatea noastră individuală - nu doar restrictivă, ci, după autorul lui The Ambassadors/Ambasadorii, de-a dreptul falsă. Noi nu corectăm "adevărul", adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur şi simplu, "inventîndu-ne" o existenţă în interiorul căreia ne distribuim ca protagonişti. James crede, de aceea, ultimativ că, dacă arta e mimesis, atunci ea nu poate fi decît reflecţia acestei "coruperi" ontologice a realităţii. Romanul "taie" o bucată din spaţiul înconjurător, adică direct din "ficţiune". "Adevărul" său absolut ajunge, ca atare, irelevant, întrucît "problema" romanului nu e "realitatea", ci tocmai absenţa ei.

Henry James a fost acuzat frecvent că nu-şi "explică" textele (criptice), lăsîndu-şi cititorii în confuzie. În articolele sale teoretice (pe lîngă amintita The Art of Fiction, se pot menţiona şi prefeţele la romanele importante, grupate într-o carte esenţială, intitulată The Art of the Novel/Arta romanului), scriitorul răs