O nouă piedică în cazul femeii internate la Fundeni care are nevoie de transplant: legile nu pot fi modificate din cauza absenţei aleşilor. Sursa: Vlad Stănescu
1 /.
Cazul Nataliei Diaconescu, femeia care are nevoie de transplant renal, prezentat în ediţia de ieri a EVZ, este departe de a fi rezolvat.
Mama sa, Elena Misail, a venit de câteva zile din Republica Moldova pentru a-i dona un rinichi, însă nu se poate interna pentru prelevarea organului întrucât nu are cetăţenie română. Legea prevede un termen de minimum cinci luni pentru acordarea cetăţeniei în cazul celor care trăiesc în fostele spaţii româneşti.
Cu toate derogările ce s-ar mai putea face, termenul nu ar putea fi redus la trei luni, susţin juriştii din Ministerul Justiţiei. Exceptarea Elenei Misail de la acest termen de aşteptare ar crea un precedent pe care reprezentanţii Ministerului Justiţiei nu vor să şi-l asume, indiferent de posibilele căi legale care s-ar putea găsi.
Legea nu interzice, dar poate fi interpretată
În aceste condiţii, singura soluţie teoretică pe care o mai are Natalia Diaconescu este modificarea legilor. În primul rând, este vorba despre Legea transplantului din 1998, care nu stipulează situaţii speciale de acest gen, în care donatorul este de altă cetăţenie decât cea română şi nu are asigurare în România.
Legea însă nici nu stipulează explicit că femeia de la care se prelevă rinichiul trebuie să plătească dacă nu este româncă. Cheia o reprezintă modul în care e interpretată prelevarea rinichiului: ca făcând parte din aceleşi act medical cu transplantul propriuzis sau ca fiind un act medical separat.
„Din punctul meu de vedere, donarea organului face parte din acelaşi act terapeutic şi nu ar trebui taxată separat”, crede doctorul Ionel Sinescu, şeful Clinicii de Chirurgie Urologică şi Trans