Este pasionat de istorie şi a văzut toată Europa din postura de arbitru internaţional de handbal, conducând peste 190 de meciuri internaţionale.
Dacă ar fi să pună pe hârtie toate amintirile strâse de-a lungul anilor petrecuţi pe terenul de handbal, Gheorghe Bejenariu ar scrie un roman cu sute de pagini. A fost mai întâi handbalist la Dacia Piteşti, după care la vârsta de 27 de ani s-a făcut arbitru, fiind în prezent printre cei mai buni din Europa.
Spre handbal a fost atras datorită succeselor pe care naţionala României le-a avut în anul 1970, când a luat aurul la Campionatul Mondial din 1970. „Am început să joc handbal în curtea şcolii. Eram în clasa a III-a şi handbalul era la modă în acele vremuri“, îşi aminteşte Gheorghe Bejenariu despre copilăria sa.
Prin curtea şcolii din comuna natală Băneşti (Suceava) a bătut mingea până la finalul studiilor gimnaziale. Liceul l-a făcut în Bucureşti la „Industrial nr. 23“, continuând să joace handbal la juniorii clubului Dinamo, fără a ajunge şi printre seniori.
„Handbalul românesc era extrem de dezvoltat în aceea perioadă atât la nivel de cluburi, cât şi la echipa naţională. Noi, cei mici, nu prea aveam loc la seniori. Echipele puternice din prima ligă transferau de la alte cluburi jucători consacraţi şi nu promovau juniorii lor. Asta era politica“, povesteşte Gheorghe Bejenariu.
A învăţat să lanseze rachete în armată
Astfel, în 1980, când a teminat anii de liceu, Gheorghe Bejenariu a fost împrumutat de Dinamo la Dacia Piteşti, care avea să devină a doua casă pentru handbalistul născut în Suceava.
Până la finalul carierei, un singur an a jucat pentru o altă echipă în afară de Dacia Piteşti. Asta se întâmpla în 1982, când a fost detaşat la Şimleu Silvaniei pentru satisfacerea stagiului militar, obligatoriu la vremea respectivă. Şi din armată a adunat amintiri de
