Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balaban a preluat, oficial, Directia de Cultura (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Conform Ordinului nr. 396 din 11 noiembrie, emis de ministrul Culturii, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional are un nou director în persoana democrat-liberalului Gheorghe Balaban.

Învestirea oficială a acestuia a avut loc ieri, la sediul instituţiei, în prezenţa prefectului Claudiu Palaz, care a dat citire ordinului ministerial. Conform documentului, Gheorghe Balaban a fost numit pe perioadă determinată în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Constanţa şi urmează să încheie un contract de management cu ministerul de resort.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a menţionat că-şi doreşte o colaborare permanentă cu noul director şi l-a asigurat de întregul său sprijin.

Prezent la eveniment alături de alţi invitaţi, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a ţinut să-i spună noului director Balaban că aşteaptă de la el o mai bună punere în valoare a patrimoniului judeţului Constanţa. „Noi suntem parteneri ai instituţiei pe care o conduceţi şi sperăm să ne ajutaţi ca să promovăm obiective din judeţul Constanţa. Mă gândesc la Murfatlar, Dumbrăveni... acele bisericuţe care au rămas uitate (...) Bisericuţele noi să le întreţineţi, iar pe cele vechi să le recondiţionăm. Aceste obiective să vă fie la suflet. Cu ele să vă treziţi, cu ele să fiţi toată ziua în lucrare şi cu grija lor să vă culcaţi", au fost sugestiile făcute de ÎPS Teodosie directorului Gheorghe Balaban.

This text will be replaced  

Proaspăt învestit, Balaban a declarat „porţi deschise la DCCPN Constanţa" şi i-a asigurat pe cei prezenţi că toate proiectele în curs de derulare şi toate iniţiativele vor fi sprijinite pentru a fi puse în practică şi definitivate. „Aici nu există politică, aici există cultură. Suntem deschişi tuturor. Sper să nu supăr şi să nu se supere nimeni. Mă voi zbate să obţin

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 26 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 31 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 26 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 49 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°