Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puşcărie pentru un deget lipsă (la halba de bere)

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Nu suntem nostalgici. Nu avem multe întrebări de adresat, ci mai degrabă oferim răspunsuri. Deţi­nem, ca întreaga societate, certitudini, căutăm întâmplări, unele dintre ele necunoscute, cu privire la regimul trecut.

Ca şi voi, de altfel, nici nu îndrăznim să visăm la o epocă cum a fost cea care a dispărut brusc acum 20 de ani. Însă nu pu­tem să nu evidenţiem şi dis­cre­panţele ce au apărut între judecăţile de atunci şi cele de acum în ce priveşte infracţiunile.

Dacă astăzi nu faci puşcărie, chiar şi dacă furi un vagon sau o fabrică, ori scu­funzi întreaga flotă navală na­ţio­nală, ei bine, acum 20 de ani, un barman mergea la mititica dacă la restaurant servea berea cu un deget mai puţin decât arăta semnul de gramaj. Vă prezentăm istoria unui astfel de caz. Un lucrător din alimentaţia publică, cum se chema pe atunci, a înşelat nu unul, ci sute de clienţi cu o astfel de metodă. Şi a făcut bani frumoşi pe această cale.

EMILIA, BOTEZĂTOAREA

În 1989, Emilia C. este trimisă în judecată pentru delapidare şi "creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase şi înşelăciune la măsurătoare". În calitatea sa de barman la Restaurantul Favorit din Iaşi, situat în apropierea Gării (deci cu vad bun!), ea vindea prin intermediul ospătarilor bere cu lipsă la măsurătoare şi diluată cu apă, iar plusul astfel creat şi-l însuşea. Mai direct spus, vindea "berea la dozator" (cum se mai spune astăzi) în cantitate mai mică decât ar fi trebuit şi, mai mult, această cantitate era şi înmulţită cu apă.

În urma unor sesizări venite din partea consumatorilor, un echipaj al Miliţiei vine şi face un control la restaurant, adună probe cu privire la infracţiunile comise şi o arestează. Femeia este prezentată judecătorilor în stare de arest, alături de un avocat, un martor şi un expert în "botezul" băuturilor şi dispariţia subită şi fără e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de vânt puternic în București și opt județe – HARTĂ

HotNews acum 43 minute
Administrația Națională de Meterorologie a emis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în București și opt județe. În intervalul menționat, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și în sudul Banatului vântu

Google extinde reclamele pe YouTube, afişându-le chiar şi pe pauză

Mediafax acum 30 minute
YouTube adaugă un nou spaţiu pentru reclame, iar acum le afişează chiar şi atunci când utilizatorii pun pauză videoclipurilor. Decizia, cel puţin controversată, a atras critici. Google a lansat o nouă strategie pentru a valorifica timpul petrecut de

Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti: Derby pe podiumul surpriză al Superligii

Mediafax acum 25 minute
Oţelul Galaţi primeşte vineri seara de la ora 21:00 vizita echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din runda a 10-a a Superligii. Dacă meciul de la ora 18.00 aduce faţă în faţă ultimele clasate, FC Botoşani şi Gloria Buzău, de data aceasta cele două

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 2 ore
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum o ora
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt 6 sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, la Digi FM, că de când este edil a rupt şase sacouri în cotul drept şi a apreciat că acest lucru se întâmplă din cauza modului în care îşi trage cotul pe masă, când semnează documente, transmite Ag

SUA acuză giganţii din domeniul platformelor sociale de „supraveghere în masă”

G4Media acum o ora
Un studiu efectuat de-a lungul mai multor ani arată că giganţii din domeniul platformelor sociale şi internetului practică „supravegherea în masă” pentru a capitaliza datele personale ale utilizatorilor de internet, conform Autorităţii americane pen

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 350. Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor”

Gandul acum o ora
Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor” Gardienii Revoluţiei din Iran, armata ideologică a regimului de la Teheran, au declarat joi că Israelul va primi “un răspuns zdrobitor di

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°