George Bibescu si Valentina Caraman Chimay
Destinul a vrut ca cea mai navalnica si mediatizata iubire a sfarsitului de secol XIX sa-si aleaga ca decor doua palate din doua lumi indepartate si total diferite: Palatul Bibescu din Mogosoaia si Palatul Chimay din sudul Belgiei. Primul a devenit celebru prin numele Martei Bibescu, sotia printului Valentin Bibescu, ultima locatara a splendidului castel de la marginea Bucurestiului. In ce-l priveste pe-al doilea, putini mai stiu astazi ca Chimay este un nume aristocratic walon, dar si un vestit palat din sudul Belgiei, pe care printesa Valentina Chimay l-a parasit pentru a-l urma pe George Bibescu, fiul domnitorului dezmostenit de revolutia de la 1848. O poveste de dragoste salvata ca prin minune, imortalizata in cateva randuri consemnate in jurnalul ei de Martha Bibescu, nora si fiica de suflet a Valentinei de Beauffremont, nee Princesse de Caraman Chimay, casatorita intr-o biserica ortodoxa din Berlin, cu iubirea vietii ei, romanul George Bibescu.
Trecute vremuri de doamne si domnite
Cand am ajuns la palatul Chimay, era o toamna blanda si precoce, plina de fosnete si frunze uscate, de adieri sincopate si nostalgii imprecise, ce amplificau parca zgomotul prundisului rascolit de pasi. In ciuda celor 84 de ani ai sai, printesa Elisabeth Chimay ne astepta personal in pragul usii, bucurandu-se sa-l revada pe insotitorul nostru, Matei Cantacuzino (stranepotul Valentinei), pe care l-a imbratisat cu o adresare afectuos protectoare: "Mon cousin roumain". Sprijinita intr-un baston cu elegante intarsii de argint, Elisabeth cauta sa se ascunda in spatele unui zambet bonom aristocratic, vadit obosita de programul strict al palatului si de cele doua valuri zilnice de turisti, veniti sa viziteze domeniul si, mai ales, sa afle povestea familiei, a incaperilor, a numeroaselor tablouri expozate in ma