Campania e a lor. Dezamăgirile sînt ale mele.

În primul rînd, isteria şi haosul discursiv al taberelor de susţinători. Apropierea alegerilor parcă i-a aruncat pe toţi în oala cu apă fiartă. Se sare la beregată, se încleştează dinţii şi nu se mai lasă pînă la finalul emisiunii. Chestia asta se foloseşte de obicei atunci cînd argumentele nu mai sînt de-ajuns şi încerci să-ţi emoţionezi adversarul ca pe urmă să-i aplici o lovitură decisivă, profitînd de furia, uimirea sau tristeţea lui, după caz. Acum însă e la liber, fără discernămînt, după părerea mea. Fiecare sare ca ars de la a doua frază rostită şi începe un tip de atac care variază de la “de ce ai bască/de ce n-ai bască” pînă la “mă-ta-i curvă!”. Am avut parte de invitaţi la emisiune care s-au certat pe folosirea lui “decît” în loc de “doar”. “Eşti prea tînăr ca să fii aşa arogant”. “Oi fi tu vreo profesoară – dai şi meditaţii ?”. Alţii au reuşit să ajungă de la relaţia Guvern-Parlament la averile personale şi au sfîrşit ameninţîndu-se reciproc cu procesul. O sumedenie de alte exemple vedeţi zilnic la televizor. Ce vreau să spun e că tipul ăsta de atac ultra-personal – la cuvintele folosite, familie, frizură sau maşina din parcare – e de natură să abată în primul rînd atenţia ascultătorului/telespectatorului, care nu mai înţelege nimic din aceste salturi peste logică şi trage concluzia “asta-i clasa politică, toţi sunt varză” şi se scufundă şi mai tare în deja celebra scîrbă de politică şi vot.

În al doilea rînd, sărăcia temelor. M-am săturat ca de mere acre să mai aud că PSD a fost dat afară de la guvernare, că premierul Johannis e susţinut de “alianţa Grivco” sau că se încearcă fraudarea alegerilor. Cu unele excepţii, trimişii la înaintare ai partidelor duc lipsă de discernămînt în folosirea “pacheţelelor” – acele recomandări de strategie şi teme de discuţie primite zilnic de membrii partidelor de