Scriam săptămâna trecută pe blogul meu, referindu-mă la tacticile proletcultiste de linşare morală pe care le practică Cornel Nistorescu în paginile "Cotidianului", că intelectuali precum H.R.Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu ş.a.m.d. (adică aripa liberal-conservatoare a intelectualităţii româneşti) constituie nişte elemente vitale în păstrarea unei coeziuni şi mentalităţi democratice în cadrul unei societăţi care năzuieşte la coeficientul de civilizaţie al Occidentului, aşa cum este a noastră.
N-am explicat pe blog motivele acestei opinii, aşa că am s-o fac aici.
Nu voi trasa o notă universal valabilă a intelectualului ca brand cultural trecut prin sita istoriei, ci voi explica de ce e vital pentru societatea noastră ca această aripă a intelectualităţii să nu mai fie pusă la stâlpul infamiei şi lapidată cu invective ori de câte ori intervine într-o chestiune care - culmea! - vizează tocmai siguranţa democratică a statului. Vedeţi voi, atât timp cât aceşti intelectuali vor fi trataţi ca nişte inamici publici, ca nişte ciumaţi abstracţi, care vorbesc în dodii naţionaliste, atât timp cât viziunea lor asupra actului guvernării va fi considerată, fără drept de apel, o bufonadă antiromânească, rădăcinile propagandistice ale bolşevismului ceauşist, încă adânc înfipte în mentalul colectiv post-postdecembrist, până la urmă chiar vor deveni unica raţiune de-a fi a acestui popor. În caz că încă nu vă este clar, situaţia e cu atât mai dramatică cu cât în România nu numai că în prezent din orice discuţie pare a se exclude orizontul unei conştiinţe naţionale (deci, poziţionarea pe axa istoriei ), dar reprezintă o chestiune de-a dreptul utopică să faci referire până şi la existenţa unui bob de atitudine civică (deci, primul pas spre poziţionarea pe axa istoriei ). Nimic. Un zero barat la nivel majoritar. Fără nicio exagerare.
